O tornadă așa cum se vede doar la televizor i-a lăsat pe cetățenii din Tulucești cu gura căscată și cu găuri prin acoperiș. Întâmplarea s-a produs vineri noaptea. Printre cele mai afectate clădiri este școala din Șivița.
Vara nu-i ca iarna, dar nici vremea nu mai e ca pe timpuri. Chestii care pe vremuri apăreau doar la televizor se plimbă din ce în ce mai des prin bătătura gălățenilor. Și nu ne referim la șacali, ci la tornade. Una s-a produs noaptea trecută la Tulucești și a lăsat în podul gol mai multe case și o școală.
„A fost o tornadă foarte puternică. Nu am văzut niciodată așa ceva nici în mijlocul iernii. Un fum alb ca o ceață a acoperit satul. Bătea vântul extrem de tare și a ploua foarte mult, circa 30 de litri pe metrul pătrat. Au fost mai multe pagube. Vijelia a smuls acoperișurile de la școala din Șivița și de la trei case. De asemenea, cantonul nr. 9 de apărare de la digul Prut a rămas fără acoperiș.” (Gabriel Claudiu Soimu, viceprimar)
Comuna gălățeană a rămas fără electricitate
O nenorocire nu vine niciodată singură. După ce au bifat premiera cu tornada, localnicii au rămas în beznă deoarece stâlpii de electricitate s-au înclinat în fața vântului.
„Mai mulți copaci au fost rupți, precum și stâlpi de electricitate. Din cauza aceasta, nu avem electricitate în comună. Nu pot fi alimentate puțurile cu apă, prin urmare nu avem apă potabilă și nu se poate folosi canalizarea. Echipele Electrica sunt pe teren pentru remedierea avariilor, însă comuna este mare, iar mâine este sâmbătă. Sperăm să se rezolve cât mai repede.” (Gabriel Claudiu Soimu, viceprimar)