Spiru Haret e mai mult decît o universitate, e un fenomen social perfect adaptat economiei de piaţă. Universitatea Spiru Haret răspunde ideal unor nevoi şi unor mentalităţi care-l caracterizează perfect pe românul de tranziţie. E clar, a termina o facultate a devenit o modă în România, o chestie de fiţe chiar. La fel ca şi cum ţi-ai trage permis de conducere, o maşină cît mai scumpă, ţoale de firmă, silicoane, etc.
Nu contează dacă eşti prost cu legitimaţie, dacă nu eşti capabil să citeşti două rînduri fără să-ţi cadă silabele printre buzele siliconate ori dacă ultima carte citită e revista Avon, dacă nu ai facultate e ca şi cum te-ai zbate între eşece şi succesuri, e ca şi cum nu ai fi în rîndul turmei.
Pe vremuri, a termina o facultate necesita un efort cognitiv. Azi există IDD-ul adică Învăţămîntul Destinat Dobitocilor. Aşa că, absolvirea unei facultăţi e o chestiune de potenţă financiară.
Universitatea SH se poate lăuda că are 300.000 de studenţi, fiind astfel prima universitate din Europa şi a doua din lume, după Azad University din Iran cu 1.3 milioane de studenti. Spiru Haret este şi o afacere exrem de profitabilă. La o taxa
medie pe student de 500 de euro, universitatea încasează anual 150.000.000
de euro numai din taxe.
Că Spiru Haret este o fabrică de absolvenţi, o tiparniţă de diplome, ţine deja de evidenţă. Că are spate politic s-a văzut pînă şi la televizor.
Greşeala Abramburicăi este că a acţionat pompieristic şi cu măsuri diferite. Normal era ca nu doar absolvenţii de SH să nu fie primiţi la examenul de titularizare, ci toţi absolvenţii aflaţi în situaţii similare. Şi mai bine ar fi fost dacă s-ar fi gîndit o lege, care să rezolve aceste situaţii. Rămîne în aer o problemă. Ce o să se întîmple cu absolvenţii de Spiru Haret care au ajuns să predea deşi ei posedă aceiaşi diplomă ca cei care nu au fost primiţi la concursul de titularizare din acest an?
