Nu e puțin lucru să fii remarcat de una dintre cele mai importante publicații economice din România. Ei bine, singurul politician gălățean care a prins topul politic 2019 întocmit de Ziarul Financiar este Eugen Durbacă, desemnat unul dintre cei mai „ascunși” parlamentari.
Sfârșitul sau începutul de an sunt un bun prilej de analiză și exact asta au și făcut jurnaliștii bucureșteni. Au întocmit ”Retrospectivă politică 2019: Care au fost cei mai activi şi cei mai bine “ascunşi” parlamentari”. Din cei 13 aleși gălățeni, unul a rupt rândurile și a ieșit din pluton: Eugen Durbacă. Nu în direcția pozitivă, cum ar fi fost de dorit, ci pentru a fi dat de exemplu că „așa nu”.
”Printre cei mai puţin prezenţi în faţa plenurilor se numără deputatul de Galaţi, Eugen Durbacă, afiliat grupului PRO Europa. Acesta nu a luat cuvântul de când a depus jurământul de preluare a mandatului, dar a semnat pentru 11 propuneri legislative”, se arată în articolul publicat de Ziarul Financiar. De fapt, de trei ani de când încasează leafa de deputat, Durbacă a vorbit în plen doar 34 de secunde, la depunerea jurământului, și atât. A dat 17 semnături (cam una la două luni) pe inițiative legislative plus încă două semnături pe moțiuni de cenzură după care, epuizat, nu a mai avut forța să facă vreo interpelare sau să adreseze, măcar și la mișto, vreo întrebare. Pentru asta a primit, lunar, o leafă de 10.000 de lei, plus sumele aferente cabinetului parlamentar.
Oricât ar părea de greu, există și alți parlamentari care au încasat mai degeaba leafa în cei trei ani de mandat. ”Un alt deputat care a luat cuvântul doar la depunerea jurământului de parlamentar este Nicolae Bănicioiu, care în mai 2019 s-a afiliat grupului PRO Europa. Deputatul de Iaşi este semnatar la opt proiecte legislative”, susțin jurnaliștii de la Ziarul Financiar.
Mai multe despre remarcații în (in)activitatea parlamentară puteți citi aici: https://www.zf.ro/zf-24/retrospectiva-politica-2019-care-au-fost-cei-mai-activi-si-cei-mai-bine-ascunsi-parlamentari-18682447