Mircea Dumitru, primarul PSD al comunei Brăhășești este acuzat de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi. Pesedistul este acuzat de fraudă cu subvenții și fals în înscrisuri oficiale.
Neregulile de care este acuzat primarul pesedist au legătură cu organizarea unor cursuri pentru antreprenori. Conform proiectului, primăria Brăhășești trebuia să-i învețe pe cei cei interesați cum să-și facă firme și să devină oameni de afaceri. Ei bine, în loc să facă asta, pesedistul Mircea Dumitru a considerat că e mai simplu să apeleze la mici fraude.
Asta în ciuda scenariului care suna destul de european. Antreprenorii ar fi trebuit să elaboreze planuri de afaceri. Planurile urmau să fie analizate și selecționate în vederea obținerii de ajutoare financiare. Iar ajutoarele urmau să fie acordate după înființarea firmelor, potrivit Adevărul.
Potrivit surselor, firmele trebuiau să fie înregistrate până cel târziu la 14 februarie 2020. Numai că la data respectivă, nu fusese înființată niciuna. În cele din urmă cele 15 societăți au fost înregistrate (și au dobândit astfel personalitate juridică) abia la 12 martie 2020.
Furtul de bani europeni a fost depistat de autorități, iar plățile cerute fictiv de primăria Brăhășești fost respinse
”Se crede că inculpatul, acționând în calitatea sa oficială de primar și reprezentant legal al beneficiarului fondurilor UE, a încheiat contracte de subvenționare cu 15 persoane fizice, toate datate 14 martie 2020 – deși numai persoanele juridice aveau dreptul să primească ajutorul financiar. Acesta este suspectat că, ulterior, a înlocuit paginile care conțineau datele de identificare ale persoanelor fizice cu altele noi, care conțineau datele de identificare ale societăților nou înregistrate”, transmite Parchetul European.
În total primarul pesedist a solicitat fonduri europene de aproximativ 260 000 EUR. Singura problemă e că pentru obținerea acestora a recurs la contracte false, plus alte documente și solicitări nejustificate.