Într-una din seri, un subtitlu trona pe micile ecrane, retoric ca un blocaj de trafic în sensurile giratorii ciumace: „Guvernul Boc – vis sau coşmar?”
Ei bine, cred că Băsescu a dat cea mai graţioasă lovitură de graţie susţinătorilor săi prin însăşi această desemnare. Nici în coşmarurile lor cele mai sumbre nu anticipau o asemenea ca-cacialma.
Păi cum aşa? De asta l-au apărat roberte anastase, szobi czehi şi alţi împiedicaţi verbali de pixelul albastru al Patriciului? Pentru asta au secerat ei cu scuipaţi isterici şi au ciocănit obsesiv cu clişee pseudoanticomuniste toate argumentele Antonescului în favoarea stîngaciului stîngist de Geoană?
Da, pentru asta! Ca să primim cu capra Boc-cie, acum de sărbători! Mai exact, să primim cu guvernul care stă capră precum un profesor de drept constituţional răstignit între teorie şi “praftică”.
Rămîn prostiţi băsescienii văzînd cum stau capră peste bugetul României tot Videanu, Blaga, Berceanu şi alţi competenţi.
Priviţi atent la feţele celor ce pînă mai ieri se băteau cu cărămida în pieptul de aramă anticomunistă sub lozincile marinarului. Contemplînd figura de berbec a lui Gabriel Oprea cel plin de stele (mai ales pe umăr, pe sub sacou) şi înscăunat în fruntea miliţiştilor, ultraşii marozului au toate motivele să delireze admirativ pentru idolul lor.
Dar cea mai bună ilustrare a pestriţului şi zgomotosului obicei al caprei e dată de soluţia aleasă pentru Turism şi Dezvoltare Regională. Iat-o pe blonda preşedintului stînd răsfirată peste două ministere puse bot în bot cu fălcile căscate larg la jetul cu fonduri europene. Nici huruitul tobelor pe care se dansează capra nu va mai ţine pasul cu ameţitoarele schimbări de scoruri din conturile acestei doamne…
* * *
Ce n-au priceput la timp urlătorii din galeria portocalie e că poţi să stai şi capră, dar pe bani şi încă mulţi, cum stau cei de mai sus. Dar să vezi ce recompense în tichete lipsă, bonusuri canci, zile neplătite şi, în general, mult timp liber şi aer curat vor primi toţi cei care-au crezut că lupul îşi schimbă şi năravurile odată cu mandatul. Pentru că, fie ţeapa cît de lungă, una e să te aşezi capră cu rîtu-n verzişori şi alte culori foşnitoare teancuri-teancuri; dar cu totul alta e să stai în aceeaşi poziţie, dar cu botul plin de satisfacţie în iarba verde şi poluată din parcurile pline de pensionari sărăciţi şi şomeri ieşiţi din plată.
Aşadar, primiţi cu statul capră? Statul este el, il comandante.
Boc-Boc-Boc-Boc, primiţi cu statul capră?
-->