Gălățenii și brăilenii vor merge pe drumuri moderne. Cândva, în viitor. Nu se știe când. Oricum, mai târziu decât li s-a promis. Toate proiectele de infrastructură rutieră din zona Galați-Brăila sunt în întârziere.
Proiectele de infrastructură rutieră din zona Galați-Brăila, întârziate. Primul pe listă este Drumul Expres Galați-Brăila. Acesta trebuia să se termine anul trecut. Nu s-a terminat, așa cum nu se va termina nici în prima parte a anului acesta. Mai rămâne speranța legată de finalul anului și dacă nu, anul viitor.
Podul peste Dunăre de la Brăila este aproape gata (vezi aici). Mai greu este cu drumurile de legătură. Iar la Brăila amânările au stârnit ditamai scandalul. Constructorul a fost acuzat că întârzie intenționat deschiderea pasajului peste liniile CFR din zona municipiului Brăila, dând peste cap traficul în oraș.
Grindeanu, despre proiectele din zona Galați-Brăila
„Este absolut inadmisibil ce se întâmplă acum acolo. S-au terminat lucrările pe partea brăileană a malului Dunării. Toată acea traversare peste linia de cale ferată, toate lucrările sunt finalizate. Compania cam refuză să facă notificarea. Traficul din Brăila este dat peste cap în acest moment, pentru că ei refuză să facă această notificare. (…) În acest moment traficul este, în loc să ajute toată această investiţie de sute de milioane de euro, din cauza acestei lucrări până la urmă minore având în vedere partea cealaltă, s-a dat peste cap jumate din traficul din municipiul Brăila. Evident că în acest moment este o acţiune evident intenţionată din partea acestei companii, dar cu şantajul nu merge, cel puţin în ceea ce mă priveşte.” (ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu – sursa economedia.ro)
Ne facem că nu vedem că macaralele încă fac umbră podului și ne îndreptăm spre Tulcea acolo unde nu vedem drumurile promise de autorități. Nu le vedem nici măcar în mapă. Proiectele drumurilor expres Brăila-Tulcea și Tulcea-Constanța se mișcă greu la faza proiectare-documente-licitații.
La solicitarea companiilor, autoritățile au aprobat mai multe acte adiționale și prelungiri ale termenelor prevăzute în contract. Așa s-a ajuns în situația ca în loc de 2022 să fie ceva speranță pentru finalul anului 2024 în ceea ce privește proiectarea.
Ar mai fi și Drumul Expres Focșani-Brăila care ar putea fi scos la licitație pentru execuție în primăvară. Vom trăi și vom vedea!