Pe o vreme rece și ploioasă de-ți venea să numeri rahații care stăteau țanțoși în zăpada topită (fără nicio referire la politicienii prezenți, desigur) a avut loc manifestarea de inaugurare a monumentului “Apărătorii Orașului Galați”, monument dedicat tuturor militarilor români din primul război mondial.
Așa cum era de altfel previzibil, la eveniment au fost prezenți mai toți oficioșii și desigur mare parte din slugile lor, cîțiva băgători în seamă cu pretenție de “eu mi-s persoană importantă” și, probabil din cauza vremii urîte, doar o mînă de gălățeni. Destul de puțini.
De fapt, ca să fiu sincer, erau mai mulți politicieni și militari decît oameni curioși să vadă manifestarea. Asta în ciuda faptului că nenea Fotea (alias Costel Fotea, președintele Consiliului Județean) a pus pe drumuri o grămadă de instituții (militari, jandarmerie, aparatul de specialitate, etc.) evident cu scopul ca treaba să iasă ca și cînd ai trage cu tunul.
Ar mai fi de spus că pentru realizarea acestui eveniment a fost închisă o porțiune din strada Brăilei, din fericire doar pe un sens de mers.
La manifestarea asta am văzut așa de mulți pesediști, încît la un momentdat am crezut că se dau contracte cu dedicație, pardon, prin încredințare directă
De fapt erau așa de mulți pesediști încît pentru elucidare ar fi mai simplu să-i enumăr pe ceilalți gălățeni prezenți. În mijlocul lor, stăteau moț primarul Ionuț Pucheanu, președintele CJ Costel Fotea și fotbaliatorul cu pretenții de city manager, Marius Humelnicu (băiatul cu bască de sindicalist parvenit). Apoi, cu pălărie și aspect de ciocli, ședeau liniștiți prefectul Dorin Otrocol (hîc!) și subprefectul Mihai Manoliu.
În spatele lor, în linia a doua cum ar veni, putea fi observat Cristi Dima care privea monumentul cu un aer meditativ (sper că nu-i trecea prin minte nici un gînd de amanetare) și Nicolae Bacalbașa, recunoscut și ca cel mai spurcat (la limbă) dintre pesediști. Bacalbașa îmbrăcat, ca de obicei, după noile tendințe lansate de designerii din Barboși.
În fine, că tot l-am pomenit pe anestezistul Bacalbașa. Atunci cînd a fost invitat să spună cîteva cuvinte (n-am înțeles de ce, dar…) cei din jurul lui au reacționat, instinctiv aș spune, auzindu-se un fel de woauw! Dar vă jur că nu știu cum să-l interpretez. Avînd în vedere cîți pesediști erau în jurul lui poate că a fost de admirație, doar că a sunat mai mult a dezamăgire amestecată cu huiduială. În fine, să fie primit la ei acolo.
Ca la țară, pe uliță la Tg. Bujor, nea Fotea a regizat un moment extrem de penibil
Ar trebui să-i explice cineva lui Costică Fotea că treaba cu diplomele era la modă în administrație în urmă cu cîteva decenii. Ei bine, la manifestarea intitulată: inaugurarea monumentului “Apărătorii Orașului Galați”, pesediștii s-au felicitat și și-au dat atît de multe diplome între ei încît senzația nu cred că poate fi ștearsă nici cu un kilogram de lămîi, din soiul ăla renumit pentru că sînt bogate în zeamă.
Nu înțeleg?! Ce merit au pesediștii vremurilor noatre de-și dau diplome în “onoarea” unor militari care s-au jertifit apărînd Galațiul în primul război mondial?
Răutăcioșii spuneau că numai cine n-a vrut n-a primit diplomă. Bine, exceptîndu-l pe Humelnicu care se uita cu jind la diploma primită de Pucheanu. De fapt, după ce evenimentul s-a terminat, pe lîngă monument ar fi trecut grăbit un cîine care, ați ghicit, avea și el o diplomă între lăbuțe.
Turnătorul Florin Melinte, din nou printre pesediști
A, ca să nu uit. Printre oficioși s-a insinuat și un pesedist de tristă amintire: fostul director al Teatrului Muzical, Florin Melinte. Adică ce să înțeleagă artiștii, că PSD îl reactivează pe Melinte ca să-i arate pisica lui Niță?
Un Melinte care a comis o grămadă de abuzuri și a plecat cu coada între picioare se insinuează acum în gașca pesedistă ca și cum cineva ar avea încredere că ar mai putea fuma pentru partid ca în vremurile bune.
Probabil, deloc întîmplător, la un momentdat Melinte îl trăgea insistent de mînă pe alt culturnic cu apucături de patron de club de striptis: la bibliotecărăușu Ilie Zamfir (mister 20%) mă refer, desigur.
Pe Fotea și Pucheanu show-ul militar i-a cam băgat în ceață portocalie
Ca de obicei, militarii și-au făcut datoria și au prestat o demonstrație de reconstituire istorico-militară susținută de Asociația ”Tradiția militară” București, Asociația Culturală ”Tomis” Constanța și Asociația ”Deutsches Freikorps” București.
Vorbesc de singurul moment cu adevărat interesant (și captivant) al evenimentului. Îmbrăcați în uniformele militare ale epocii, miliarii (ruși, români și germani) au simulat bătălia de apărare a orașului Galați.
A fost probabil și singurul moment în care Cristi Ochiu (considerat a fi posibilul urmaș al lui Silviu Bacalum la Primăria Galați) s-a oprit din căscat. Că de pus mîna la gură probabil c-o să-l învețe Pucheanu.
GALERIE FOTO: