Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, se va întîlni cu primarul Brăilei, Marian Dragomir, într-una din zilele săptămînii care începe începe mîine, 13 februarie 2017. Informația este pe bune, ea fiind confirmată, vineri, de primarul Brăilei. Pînă acum, în ultimii 27 de ani, primarii celor două orașe vecine și prietene nu s-au întîlnit decît cel mult la furat. Ba nu, stați puțin că, în urmă cu trei ani (în 2014), la Prefectura Galați, fostul primar Marius Stan s-a întîlnit cu omologul său din Brăila (Aurel Simionescu), dar într-un cadru mai larg, cu președinții de CJ și alți șefi din administrația publică locală, pentru a discuta despre defunctul Megalopolis.
Întîlnirea dintre Pucheanu și Dragomir pare să fie una oficială, nu numai o banală „vizită de lucru”. Nu știm încă ce subiecte se vor afla pe agenda de discuții a celor doi primari din Galați și Brăila, dar putem intui cam ce anume se va vorbi la întîlnirea „istorică” de săptămîna viitoare. Astfel, primarul Pucheanu l-ar putea întreba pe primarul Dragomir cum a făcut Brăila de i-a convins pe japonezii de la Yazaki să construiască o fabrică în orașul lor (și nu la noi) și, în aceeași notă, cum a făcut de i-a convins pe cei de la Carla’s Dreams să vină să concerteze anul trecut, la Zilele Brăilei, că la noi abia a acceptat să vină Smiley. O altă temă fierbinte pe marginea căreia ar putea discuta cei doi primari se referă la revolta care a prins contur în interiorul PSD, la adresa președintelui Liviu Dragnea, revoltă condusă din cîte se pare de către primarul Iașiului, Mihai Chirica. Nu de alta, dar atît Pucheanu, cît și Dragomir sînt băieți tineri, aflați la primul mandat, care cu siguranță își doresc să fie realeși la alegerile din 2020. Dacă ei se vor poziționa în tabăra greșită (adică dacă vor merge alături de Dragnea, iar Dragnea va fi dat jos de la conducerea PSD), au mari șanse ca, la alegerile din 2020, să fie doar simpli spectatori, nu jucători. Vom reveni.