Disponibilizați angajați cu plăți compensatorii. Ați mai auzit una ca asta? Dacă nu, bine ați venit în republica absurdă Galați unde tunelul se dă de trei ori peste cap și se transformă în țînțar iar instalatorilor le cresc veniturile într-o lună cît altora în 10 ani. Dacă nu sunteți familiarizați cu basmele absurde din Noul Galați, vă aducem subtitrarea. Instanța a decis marți, 26 ianuarie, că foștii salariați ai defunctei societăți de termoficare Apaterm vor primi salarii compensatorii. Pînă acum toate în regulă doar că cei mai mulți beneficiarii ai ajutoarelor financiare lucrează la societatea de termoficare. Ce-i drept, societatea care ne dă și nu prea ne dă căldură și apă caldă se numește acum Calorgal. Apaterm a murit iar Calorgal a preluat reţelele, punctele termice, sediul și circa 90% din angajații fostei societăţi falimentare.
Frumos, nu? Oamenii au fost concediați din motive de dezastru economic și, apoi, rapid angajați la aceeași Mărie cu altă pălărie. Trecem peste faptul că societatea Calorgal a reușit performanța galactică de a face o gaură de cîteva milioane de euro în doar șase luni de activitate. Totuși șmecheria asta cu plățile compensatorii este cam de porc, chiar dacă are duhoare legală. Plăţile compensatorii au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă de la Apaterm, așa că nu se poate vorbi despre o chestie ilegală, susțin avocații. Așa o fi, dar dacă erau obligați să renunțe la aceste avantaje în momentul angajării la Calorgal, nu era mai bine? Nu era și moral?
Tribunalul Galați a decis, astăzi, că de plățile compensatorii vor beneficia circa 170 de foști salariați Apaterm. Ghici ce? Pe listă sunt mai mulți care au anunțat deja că vor face recurs la Curtea de Apel. În jur de 500 de foşti salariaţi, printre care şi directori ai societăţii, aşteaptă plăţi compensatorii cuprinse între 4.000 şi 120.000 de lei. Am calculat și am aflat că, în total, ei ar putea încasa vreo 20 de milioane de lei pentru că au fost șomeri cîteva zile. Adăugați și gaura de trei milioane de euro produsă în cîteva luni ca să aveți o imagine asupra modului cum funcționează lucrurile prin Galați.
La societatea Calorgal există singurii disponibilizați fericiți din lume

-->