În urmă cu cîteva minute s-a încheiat cea de-a doua rundă de ”dezbateri” privitoare la soarta stadionului de Liga Campionilor și posibilitatea ca suporterii Oțelului să vadă meciurile echipei lor în Galați.
Ca și la prima întîlnire, nu s-a ajuns la nicio concluzie. Totuși, de data asta, reprezentanții Clubului Oțelul (n.a. în frunte cu Marius Stan) și consilierii locali (n.a. în frunte cu viceprimarul Nicușor Ciumacenco) au lăsat puțin vrăjelile politice deoparte și au căzut de acord asupra a ceea ce nu se poate face.
Mai exact, Stan a explicat că toată isteria creată în legătură cu posibilitatea ca Oțelul să joace meciurile de Liga Campionilor la Galați, în toamna asta, este absolut idioată. Prin urmare, s-a discutat de varianta aducerii stadionului Dunărea la standarde civilizate (n.a. nu neaparat de Liga Campionilor și nu musai pînă la toamnă).
Din păcate, nici pînă la momentul ăsta, nimeni nu știe care ar fi valoarea investiției, iar cei care se băteau cu pumnul în piept că au de gînd să sponsorizeze (n.a. mă refer la Corneliu Istrate de la Vega sau Ionel Borș de la ArcelorMittal), nici măcar n-au fost prezenți. Costurile ar fi undeva între 3000 de euro pe scaun (n.a. cam atît ar costa modernizarea raportată la numărul de locuri) în cazul stadionului din Cluj sau chiar 5000 de euro, cît a costat ”un scaun” pe Național Arena. S-a mai vorbit de accesarea unor fonduri europene sau chiar de varianta construirii de la zero a unei arene în zona dintre Galați și Brăila. Altă idee utopică, după părerea mea.
P.S. Marius Stan a precizat că Oțelul Galați va juca toate meciurile de Liga Campionilor pe Național Arena.