Înainte de a povesti ce s-a întîmplat la meciul de hochei din această seară dintre Dunărea Galați și Corona Brașov, e de datoria mea să admit că am greșit față de fostul antrenor secund al echipei Dunărea, Teodor Mocanu, trecut la cele sfinte în urmă cu 11 zile. Adică îmi dau seama că a fost total nepotrivit și lipsit de eleganță să fac referire la o vulnerabilitate din viața sa personală, după ce el părăsise această lume. În această seară, după prima repriză, doi dintre prietenii lui Teodor Mocanu (un domn și o doamnă) au venit lîngă mine în tribună și mi-au spus că, indiferent cum a fost Teodor Mocanu (bun sau rău, mai slab sau mai tare de înger), nu trebuia să scriu chestiile alea după ce el a murit. Că am greșit. Și le-am dat dreptate. Indiferent cîte păcate a avut Teodor Mocanu, a fost un gest deplasat din partea mea să cîntăresc eu păcatele lui, slăbiciunile lui, motiv pentru care acum le prezint scuze amicilor și prietenilor lui Teodor Mocanu, tuturor celor care au fost ultragiați, jigniți de cele scrise de subsemnatul despre fostul antrenor secund al echipei Dunărea. Așa este, ar fi trebuit să scriu că antrenorul Teodor Mocanu face și drege atît timp cît el trăia, nu după ce a murit. După ce un om a murit, noi, ceilalți muritori de rînd, nu trebuie să spunem decît un simplu „Dumnezeu să îl ierte!”, ceea ce fac și eu acum, și să îl lăsăm pe Cel de Sus să îl judece.
Mîine, revanșa cu Brașovul
Meciul din această seară dintre Dunărea Galați și Corona Brașov (care a contat atît pentru Liga Națională, cît și pentru Liga Mol) a fost unul fără istoric. Brașovenii au fost mai buni în această seară, dovadă și scorul (11-4 pentru Corona Brașov) care nu mai lasă loc de interpretări. Corona a condus ostilitățile din primele minute ale meciului, creîndu-și o sumedenie de ocazii de gol. Au avut și gălățenii destule ocazii să înscrie, în special prin Krajci, în prima repriză, cînd scorul încă era strîns, însă slovacul a ratat după ce a scăpat singur cu portarul. Gălățenii nu au reușit să înscrie nici din șutul de penalitate acordat pe bună dreptate, în repriza a treia, după o crosă la patină, aplicată lui Hildebrand. Dunărea Galați a ratat ocazia să o egaleze la puncte pe Fehervari Titanok, în Liga Mol, și să urce pe locul 8, ultimul care asigură prezența în play-offul Ligii Mol. Mîine (marți), tot de la ora 18.00, Dunărea Galați va juca din nou cu Corona Brașov, un meci pe care hocheiștii gălățeni sînt cumva obligați să îl cîștige pentru a nu se îndepărta de locul 3 în campionat, poziție ocupată acum de tot mai suprinzătoarea Progym Gheorgheni.