Cred că este a patra oară cînd Curtea de Conturi avertizează Primăria Galați că Costică Caloian este un țepar ordinar. Dar pentru cei care nu știu, patronul Cozamin este și unul dintre sponsorii oficiali ai PSD.
Istoria țepelor lui Caloian începe în 2006, cînd PSD-ul i-a făcut cadou, a se citi i-a concesionat, 30.000 de metri de teren la intrarea în Galați (dinspre Brăila). La acea dată patronul Cozamin promitea că va construi o fabrică mare, că va angaja vreo 2000 de persoane, că va face grădiniță, locuințe de serviciu, sediu administrativ, etc.
Ei bine, nu numai că Caloian a mințit cu nerușinare (nimic din ce a promis nu a realizat întocmai și la timp) dar nici măcar dările la stat sau taxele pentru că folosește cele trei hectare nu le-a plătit.
Cum spuneam, de-a lungul timpului Curtea de Conturi a avertizat că se încalcă legea, dar PSD-ul l-a ținut în brațe pe Caloian. Nici Marius Stan n-a mișcat vreun deget. La ultimul control al Curții de Conturi, realizat la începutul lunii noiembrie 2016, s-au constatat din nou nereguli. “Persoana juridică SC Cozamin SRL nu a respectat clauzele din Contractul de concesiune nr.6/50492/26.06.2008 a unei suprafețe de 3 ha. de teren aparținîn domeniului privat al UAT Municipiul Galați, în sensul că nu a finalizat construcția aprobată pînă la data limită prevăzută în perioada de valabilitate a autorizației de construire nr. 868/27.09.2006, nu a respectat suprafața construită inițial în contractul de concesiune și în Autorizația de construire și înregistra la data auditului, debite restante către bugetul local reprezentînd redevență și majorări de întîrziere”, precizează într-un raport Curtea de Conturi. Datoriile, ca să nu fie neclarități, sînt de aproape 100.000 de euro (435.445 lei – redevență și 3.386 taxă de teren). Asta înseamnă că în ultimii doi ani patronul Cozamin a dat cu flit autorităților și nimeni nu s-a supărat.
Mai grav este că cei de la Curtea de Conturi reproșează celor din primărie că nu au depus niciun efort pentru a recupera aceste două datorii. Mai exact, șeful serviciului juridic, Costache Nicolae s-a mulțumit să trimită două adrese, asta deși avea obligația de a întreprinde acțiuni în instanță pentru recuperarea sumelor datorate. O spune tot Curtea de Conturi: “Se constată că, deși prin decizia emisă de conducerea Camerei de Conturi Galați s-a precizat că nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de către conducere a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, entitatea nu a dispus toate măsurile care să conducă la recuperarea prejudiciului”.
Deci situația e simplă. Patronul Cozamin a fost beneficiarul (din 2006) a 3 ha. de teren (mulțumită PSD) dar cu toate astea n-a catadicsit să-și respecte promisiunile sau să-și plătească dările. Ia încercați și voi schema asta să vedeți dacă vă iese. Curtea de Conturi a avertizat, de-a lungul timpului, că legea e încălcată dar pe cei din Primăria Galați (Dumitru Nicolae, Marius Stan și acum să vedem ce face Ionuț Pucheanu) i-a durut la bască. Nu doar că nu au respectat legea, ci au încalcat-o întru protejarea infractorului nedovedit Costică Caloian. Acum se cere iar rezilierea contractului. Așa, și? A mai fost cerută în 2013 și nu s-a întîmplat nimic.
Asta e. Nouă fraierilor carora nu ni se dau hectare întregi în concesiune și care ne plătim impozitele la timp căci altfel dăm de vigilența autorităților, nu?, nu ne rămîne decît să spunem un călduros: “mulțumim PSD, că ca tine nu mai e!”.