Dunărea Galați a obținut în această seară a doua victorie împotriva celor de la Miercurea Ciuc și conduce cu scorul de 2-0 la general. Titlul național la hochei va fi adjudecat de echipa care adună prima 4 victorii. Așadar, cei de la Dunărea, care se vor întoarce mîine în Galați, mai au nevoie doar de două victorii pentru a-și trece în cont un nou titlu de campioni naționali, al doilea din istorie, după cel obținut anul trecut. Vineri și sîmbătă, începînd cu ora 18.30, Dunărea va evolua pe teren propriu împotriva celor din Miercurea Ciuc, iar dacă totul merge conform planului, sîmbătă pe la ora asta gălățenii vor bea șampanie pe gheață, sărbătorind un nou titlu de campioni.
În această seară, Galațiul a învins-o pe Miercurea Ciuc cu scorul de 6-5, după ce a condus în permanență, mai întîi cu 1-0, apoi cu 2-1, cu 4-2, cu 5-2 și 6-3. Cînd mai erau 4 minute din meci, harghitenii s-au apropiat la doar un singur gol de gălățeni, astfel că finalul a fost pe muchie de cuțit. În cele din urmă, Dunărea a scăpat fără gol și și-a trecut în cont a doua victorie obținută în deplasare, la Miercurea Ciuc. Față de meciul de ieri seară, a intrat Donika, care a marcat golul cu nr. 6, și a fost odihnit Nimenko. Portarul Bogdan Popa a fost din nou extrem de inspirat, scoțîndu-i din pepeni pe ciucani cu paradele lui. Harghitenii au șutat de 35 de ori pe spațiul porții, în timp ce gălățenii au bifat numai 24 de șuturi la țintă. Diferența pe tabela de marcaj în favoarea gălățenilor au făcut-o portarul Popa și clasa străinilor de la Dunărea, în frunte cu Robert Krajci, autor a două goluri și a unei pase de gol pentru Ryabenko.
În ciuda avantajului luat de gălățeni, finala este departe de a fi jucată. Și asta pentru că ciucanii sînt acum mai periculoși ca niciodată, ei nemaiavînd nimic nici de pierdut, nici de apărat. Practic, harghitenii vor veni vineri, la Galați, ca niște kamikaze, singura lor opțiune fiind victoria. Dacă gălățenii vor înțelege că acum e timpul să vină în număr cît mai mare la patinoar pentru a fi alături de Dunărea, harghitenilor le va fi aproape imposibil să facă vreo brînză, fie ea și de burduf.
Sursa foto: Csíkszeredai Sportklub