Patru cadre medicale din județul Galați au fost condamnate la închisoare, pentru luare de mită și complicitate la aceeași infracțiune
Cele 4 cadre medicale primeau șpăgi de până la 2.000 de euro pentru a falsifica dosare de pensionare pe caz de boală. Nu mai puțin de 768 de persoane au fost astfel pensionate ilegal, fiind încadrate într-un grad de invaliditate.
Felul în care acestea au fost deconspirate este de-a dreptul hilar: la o pomană, câțiva dintre beneficiarii ilegalității s-au îmbătat și s-au lăudat cu reușita. Se pare că Dumnezeul bețivilor nu a fost cu ei, așa că unul dintre cei prezenți la pomană a trimis o scrisoare anonimă către Casa de Pensii Galați. Nu se știe dacă din invidie sau din spirit civic.
Oricum, procurorii anticorupție și-au făcut imediat de treabă, și au dat peste ditamai mecanismul infracțional.
Faptele au avut loc în perioada 2009-2012, dar sentințele definitive au fost pronunțate abia anul acesta, pe 26 aprilie. Curtea de Apel Galați a condamnat-o la 4 ani de închisoare pe asistenta medicală Luminiţa Gabriela Tirim, organizatoarea afacerii, și la câte 2 ani de închisoare pe Adriana Ionescu, Gheorghiţă Măru şi Ioan Tofan (de asemenea asistenți medicali).
Asistentei Luminiţa Gabriela Tirim i s-a pus sechestru pe bunuri și i-a fost confiscată suma de 30.950 de lei.
Beneficiarii pensiilor nemeritate sunt anchetați în prezent pentru dare de mită.
Medici și asistente de la Spitalul Județean Galați, complici la comiterea infracțiunilor
Potrivit rechizitoriului procurorilor DGA, Luminiţa Gabriela Tirim organizase un mecanism extrem de elaborat de falsificare a dosarelor de pensionare. Printre complici s-au numărat și cadre medicale de la Spitalul Județean.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în doar o jumătate de an (decembrie 2011 – mai 2012) au fost falsificate nu mai puţin de 446 de dosare de pensie de invaliditate, pe baza cărora s-au plătit pensii necuvenite în sumă de 1,3 milioane de lei. Acesta a constituit punctul de plecare al anchetei, pentru ca la final să se ajungă la 768 de dosare falsificate.
Când spun “falsificare”, să nu credeți că era vorba despre ceva extrem de complicat. În multe dintre aceste dosare actele medicale au fost falsificate cu ajutorul unui … copiator color, fiind folosite ştampila şi parafa medicului Doina Fedulov, fără ca acesta să știe. Din acest motiv, în cazul medicului s-a dispus încetarea procesului penal.
Instanţa a dispus şi desfiinţarea totală a 322 de decizii medicale de încadrare şi menţinere în grad de invaliditate.
Prejudiciul total, în perioada 2009-2012, se ridică la peste 500.000 euro.
Sursa: Libertatea
Citește și: DNA a intrat peste șpăgarii de la RAR Galați, și nu numai