Primăria Galați vrea să construiască o bază sportivă. Dar nu se lasă de paranghelii publice și procesiuni. Organizează licitații pentru și pentru unele și pentru altele. Mai aproape de liman pare să fie operațiunea paranghelie-procesiune.
Bariere metalice pentru paranghelii. Trebuie nu?! Și sală de gimnastică. Hai că asta parcă sună mai bine. Așadar, edilii gălățenilor se urcă pe bârnă. Primăria organizează licitație pentru reabilitarea sălii de gimnastică de pe strada Al. Carnabel. Dacă nu ați auzit de ea, e normal. Sala este lăsată în paragină de mulți ani și se încăpățânează să încalce prevederile legii gravitației. Nu are căldură, nu are apă, iar pereții sunt plini de infiltrații.
Toată aparatura din sală este depăşită, fiind din anii 70. Nu doar că este depășită, dar și ruptă: calul de gimnastică şi trambulinele sunt avariate, paralelele nu mai pot fi utilizate saltele sunt putrede, dușumeaua s-a umflat, iar în vestiarul gimnastelor curge apă din tavan. Sala a fost închisă în mod oficial în 2017.
„Autoritate contractantă: Primăria Municipiului Galați. Obiectul achiziției: Servicii de proiectare pentru obiectivul Creșterea eficienței energetice a Sălii de gimnastică str. Al. Carnabel, nr.63” – faza actualizare DALI și elaborare a serviciului PAC. Valoare estimată: 62.400.” (Primăria Galați)
Bariere metalice pentru paranghelii. Să aibă și jandarmii de ce să țină.
Dacă nu-i sport, măcar procesiuni și paranghelii să fie. Primăria se pregătește pentru ultimele două și cumpără „bariere metalice mobile de protecție pentru delimitare evenimente socio culturale, religioase și sportive”.
Nu mai puțin de 200 de bucăți sunt pe lista de cumpărături ceea ce lasă să se întrevadă viitorul „cultural”. Pentru cele 200 de bariere, Primăria va plăti 59.000 de lei.