La început a fost un veceu modest, cu tălpi, din colțul unui parc aflat în centrul orașului. Disponibil oricui avea ceva mărunțiș la el. Apoi, cu timpul, a căpătat contur de clădire. Fără autorizație de construcție, dar cine se mai încurcă acum în detalii. Apoi clădirii i-a crescut și un etaj. Unde cineva s-a gîndit să facă un bordel, care oficial să se numească sexy-club.
Primarul Ionuț Pucheanu a anunțat că Parcul Eminescu va fi în sfîrșit modernizat, termenul de execuție dat constructorului fiind de 12 luni. De costat va costa ceva peste 1 milion de lei, iar de arătat, deocamdată în poze, cică va arăta într-un mare fel.
Pînă aici toate bune și frumoase. Ar mai fi de amintit că mai fuseseră alocați o dată bani pentru modernizarea parcului, acum vreo doi ani, dar cineva s-a pierdut cu finalizarea proiectului în meandrele concretului.
Dar ce facem cu bordelul numit Casa Albă? Nu de alta dar clădirea aia, născută parcă din rahatul veceului de altă dată, pare a avea noroc cu carul. Sau poate nu e vorba de noroc aici, cine știe? Primăria Galați a fost obligată acum cîțiva ani, de o instanță judecătorească, să acorde retroactiv autorizația de construcție.
Recent, edilul declara că există un proces în urma căruia primăria speră să scape parcul de mirosul de pescărie, dar cine știe ce va hotărî doamna aia legată cu fularul la ochi care ține o balanță în mînă. Și mai ales cît va dura.
Ironia e că în timp ce pe centură se fac exproprieri (necesare construirii viitoarei centuri) centuristele aciuate în centrul orașului par de nedemolat. Iar în curînd vor beneficia și de o perspectivă unică, putînd admira de la înălțime cum se modernizează Parcul Eminescu.