Kabul, capitala Afganistanului, arată ca un paradis turistic în comparație cu orașul Galați. De vină sunt lucrările de pe malul Dunării. Modernizarea infrastructurii vine cu chinuri și înjurături deoarece se lucrează concomitent în aproape toate părțile orașului.
Ne-am uitat pe harta orașului Galați și am realizat că sunt mai puține arterele pe care NU se lucrează. Practic, nu sunt lucrări pe Faleza Superioară, Traian, Oțelarilor, Dunărea și Domnească. Ar fi scăpat și Basarabiei, dar este ditamai șantierul în Piața Energiei. Ne-au uitat doar după străzile mari și ne cerem scuze dacă am greșit: oricând poate să apară un șantier și pe străzile menționate.
Ne orientăm după corul înjurăturilor și aflăm că în restul orașului se lucrează. Șantiere a deschis Primăria pe traseul Siderurgiștilor – 1 Decembrie 1918-G.Coșbuc-Bariera Traian, pe Brăilei și mai nou pe Alexandru Cernat.
„Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna derulare a lucrărilor la rețeaua de apă, se impune restricționarea traficului rutier, timp de 30 de zile, pe str. G-ral. Alexandru Cernat, pe tronsonul cuprins între str. Brăilei (zona Administrația Financiară Galați) și str. Ciprian Porumbescu. Rutele alternative recomandate sunt: 1. Str. Brăilei – str. Română – str. Armata Poporului – str. G-ral. Alexandru Cernat; 2. Str. Regiment 11 Siret – str. Ciprian Porumbescu – str. G-ral. Alexandru Cernat. Lucrările sunt necesare pentru realizarea obiectivului Reabilitare rețea apă potabilă DN 350 + Dn 300 + Dn 200 + Dn 100 – str. Alexandru Cernat –Armata Poporului.” (Primăria Galați)
Să nu uităm de centura orașului unde au fost închise mai multe porțiuni ale șoselei. Se lucrează în cadrul proiectului european de 40 de milioane de euro al Consiliului Județean pe centura Brateșului, la podul hobanat și la vechea centură. Ca urmare, este închis traficul pe prima bandă de circulaţie a segmentului dintre intersecţia cu Prelungirea Brăilei şi intersecţia cu strada Constantin Levaditti, pe partea dreaptă a direcției de mers către Viaduct. De asemenea, nu se poate circula pe prima bandă de circulaţie a tronsonului dintre intersecţia cu strada Oltului şi intersecţia cu Prelungirea Brăilei, pe sensul de mers către Viaduct.
Lucrările se vor încheia treptat până la finalul anului viitor. Apoi va fi Nirvana, promit autoritățile. Până atunci, luați calmante!