Devine din ce în ce mai clar că politrucii noștri s-ar alia și cu dracul în speranța de a pune mîna pe putere. Deși acum se pupă electoral, pun pariu că în scurt timp peciștii, liberalii și pesediștii își vor da iar la gioale pentru funcții. Iată cam ce planuri și ambiții mocnesc în cele trei partide care se aliază zilele astea.
PSD. Pe piață a apărut un zvon care spune că la Galați, principalii candidați (n.a. mă refer la candidaturile la Primărie și Consiliul Județului) vor fi de la PSD. Adică la primărie va candida Nicușor Ciumacenco, sprijinit puternic de Ponta, iar la CJ actualul președinte Eugen Chebac. Ploile ar putea fi încurcate de cealaltă aripă din PSD. Se spune că Dan Nica ar cam face orice compromis pentru a-l faulta pe Ciumacenco. În sensul ăsta, Nica l-a scos deja din joben pe iepurele Aurel Nechita, iepure promovat asiduu de imparțialii de la Greața Liberă.
PC. Aici lucrurile sînt destul de clare. Expiratul de Durbacă, în loc să-și vadă de nepoți, se și vede dînd din nou aprobări pentru mii de garaje și chioșcuri. De altfel, aghiotantul Ciucă a și declarat că din perspectiva PC-ului, Durbacă e cel mai tare candidat în viață, el ieșind suspect de bine atît în sondajele pesediștilor, cît și în cele ale liberalilor. Pe de altă parte e drept că deși visează la Primărie, Durbacă s-ar mulțumi și cu șansa de a fi candidatul pentru CJ.
PNL. Teoretic, liberalii nu au nicio șansă să pună mîna pe vreo candidatură. Calculele lor țin de felul în care vor negocia funcțile de mîna a doua și a treia. Totuși, dacă manevrele politice o vor permite, V.P. Dobre nu ar ezita să-și negocieze o posibilă candidatură la CJ.
Criza arde și opoziția se aliază
-->