Deși e plin de bani, deputatul Eugen Durbacă refuză să își achite impozitele locale, considerînd probabil că, în Galați, numai fraierii își plătesc dările către primărie.
Dacă ar fi fost un simplu cetățean, un nene amărît care trăiește de pe o zi pe alta, Eugen Durbacă s-ar fi putut scuza că nu vrea sau nu poate să își achite impozitele locale, mai ales că Primăria Galați obișnuiește să își bată joc cu îndîrjire de banii strînși de la contribuabili.
Eu unul l-aș fi înțeles pe Durbacă, aș fi fost de acord cu mica lui grevă fiscală dacă era vreun amărît. Însă, Eugen Durbacă este un om avut, plin de bani, care s-a îmbogățit pe spatele Galațiului și al gălățenilor.
Măcar și pentru atîta lucru Durbacă ar trebui să nu aibă restanțe la bugetul local. Eugen Durbacă a fost primar al Galațiului timp de 8 ani (1992-2000), președinte al Consiliului Județean (CJ) Galați, iar din 2012 încoace este parlamentar de Galați.
În plus, benzinăriile lui Durbacă încă produc bani frumoși pentru familia actualului deputat aciuat la partidul Pro România, după ce a fost exclus din ALDE.
Prin urmare, în cazul lui Eugen Durbacă nu se pune problema că nu ar avea bani să își achite impozitele locale, deci este vorba de nesimțire.
Deputatul Durbacă îi desconsideră pe gălățenii de rînd care, din toată sărăcia, și-au achitat impozitele locale
Prin decizia de impunere nr. 913318, din data de 4.05.2017, Primăria Galați a început demersurile de executare silită a debitorului „Birou Parlamentar Durbacă Eugen – Circumscripția Electorală nr. 18” (foto jos).
Nu am reușit încă să aflăm suma datorată de Eugen Durbacă la bugetul local, dar e și mîine o zi (vom reveni cu amănunte).
Cert este că datoriile au fost acumulate la cabinetul parlamentar al lui Durbacă, de pe str. Brăilei, vizavi de Trei Star. Cel mai probabil, este vorba despre impozitul pe clădire.
Așadar, Eugen Durbacă a stat bine mersi în sediul său parlamentar, a primit sume forfetare de pînă la 8.000 de lei lunar de la bugetul național pentru a-și putea desfășura activitatea de deputat în teritoriu (în Galați, adică), însă cînd a venit vorba să își plătească dările către bugetul local, a zis „pas”. Ăsta da tupeu de bolșevic.