Am făcut noi mișto de primarul Marius Stan, l-am luat în răspăr că a fost degeaba la Moscova (știți voi, cînd cu lucrările Clubului Mării Negre despre care am scris aici), dar uite că Stănelu Tunelu s-a dus cu folos la ruși. Și cu ce folos, fraților! Astăzi (vineri), Federația Internațională de Hochei pe Gheață, care s-a întrunit la Moscova în cel de-al XIV-lea congres, a decis ca Galațiul să fie orașul care va găzdui, în aprilie 2017, Campionatul Mondial de seniori, Divizia II, Grupa valorică A. E adevărat că în această grupă valorică evoluează echipe de mîna a cincea, dar pentru Galați evenimentul în sine este mai mult decît benefic. Vor veni delegații străine, hotelurile se vor umple de oficiali ai federațiilor de hochei din țările participante, vor fi suporteri, deci per total Galațiul va avea numai de cîștigat. Atîta timp cît în oraș vor veni cîteva sute de oameni (socotindu-i aici și pe hocheiști) ca să cheltuie bani, preț de 10 zile, Galațiul nu poate ieși decît pe plus.
Bine-bine, o să spuneți voi, dar ce legătură există între primarul Stan, Moscova și alegerea făcută de Federația Internațională de Hochei? Vedeți voi, uneori în viață se întîmplă lucruri absolut inexplicabile, de neimaginat, pe care prostimea nu vrea să accepte nici în ruptul capului că au avut loc. Cu siguranță, modest cum îl știm, primarul Stan nu a vrut să se laude cu acest nou succes din mandatul său, că îl acuzau apoi adversarii politici că e rusofil, că merge să facă jocurile (de hochei) la Moscova.