Gălățenii cu bormașină au concurență serioasă. Forțele Aeriene au decis „să-și plimbe avioanele” prin sud-estul țării. Aparatele de zbor se pricep la făcut zgomot, iar gălățenii o pot confirma. De data asta, ar putea fi mai rău. Asta deoarece avioanele vor zbura la înălțimi mici.
Tocmai în zi de sărbătoare (SF.Mihail și Gavriil) și-au găsit militarii timp de exerciții. Pentru patrie și popor, dar și ca să-și mai arate mușchii peste Nipru, avioanele se vor foi pe la granița de est a UE.
Nu știm dacă să-i credem când ne spun că antrenamentul a fost pregătit în urmă cu un an. Cu siguranță, însă, o să fie zgomot. Avioanele vor zbura blană peste antenele care cândva prindeau posturile rusești și bulgărești.
„Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române execută în data de 8 noiembrie a.c., zboruri de antrenament la înălţimi mici (aproximativ 150-2.000 m înălțime faţă de sol) în sud-estul țării. Menţionăm că aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant și menținerea capacității acționale a Forțelor Aeriene Române.” (Forțele Aeriene Române)
Zbor lin!