O veste îngrozitoare s-a prăbușit peste gălățenii din comuna Vânători. Cică timp trei zile, localnicii vor rămâne fără energie electrică, poate și fără gaze. Mai rău ca-n Ucraina din cauza unei nenorocite de avarii.
De fapt, este ca la o sucursală a radio Erevan, varianta radioamatori: nu e avarie, ci revizie, nu se oprește câteva zile, ci doar câteva ore și nu afectează toată comuna, ci doar câteva străzi.
Nu știm de unde au aflat localnicii că apocalipsa energetică le umblă pe uliță. Cert este că numeroși sunt revoltați și își varsă năduful online sau în carne și oase.
Noi ne-am uitat pe site-ul societății Distribuţie Energie Electrică România (DEER) și am aflat că, săptămâna viitoare, în zilele de 28 şi 29 noiembrie, mai multe zone din localităţile gălăţene Vânători şi Iveşti vor rămâne fără curent electric cel mult 8 ore. Câteva zile mai târziu, chestia se va repeta în cartierul Filești. Nu-s avarii, războaie sau extratereștri, ci întreruperi programate pentru efectuarea de revizii.
„Galați, străzi Cartier FILEȘT, zona idustrială Arcadă, Omco, Mixturi Asfalt, Albarim, Rotast. 07/12/2022 09:00 – 07/12/2022 12:00 3h
-Galați, sat Ivești 29/11/2022 08:30 – 29/11/2022 16:30 8h
-Galați, sat Vânători, zona străzilor: Prunului, Crivățului, Vișinului, Bradului 28/11/2022 09:00 – 28/11/2022 12:30 3h:30′.” (DEER)
Așadar, apocalipsa se amână. Sărbători cu bine!