Criza politică locală inutilă, generată de președintele Consiliului Județului, Costel Fotea, ține zeci de mii de gălățeni captivi economic și social și face victime inclusiv în rândul copiilor.
În acest din urmă caz este vorba de programul național aflat în derulare, intitulat „Masă caldă în şcoli”, pentru care Guvernul a aprobat 14 milioane de euro doar pentru semestrul al II-lea din acest an.
Printre cele 150 de şcoli din întreaga țară, în care deja se derulează proiectul, ar trebui să fie și o unitate de învățământ din Tecuci. Elevii de aici nu primesc nimic, pentru că nici până astăzi municipiul Tecuci nu are bugetul aprobat. Motivul: consilierii locali social – democrați, în fruntea cărora este președinte interimar Costel Fotea, refuză să participe la ședință.
Fără buget, elevii din Tecuci nu pot beneficia de drepturile lor, licitațiile pentru întreținerea și dezvoltarea orașului nu se pot organiza, iar proiectele europene nu pot fi finalizate. Este păcat că ambițiile unui singur om țin captivă o întreagă comunitate.
Și mai îngrijorător este faptul că domnul Fotea nu înțelege că printre victimele acestei răzbunări meschine nu se numără doar primarul liberal al municipiului, ci toți tecucenii, indiferent de vârstă și de opțiuni politice.
(P)