Am trăit să o auzim și pe asta. Un cetățean din Republica Moldova are gambe penale. Informația nu are legătură cu estetica, cu anatomia sau cu sportul. Are legătură cu legea pe care basarabeanul a încălcat-o.
Urmează știrea. Un moldovean de 37 de ani a fost prins la vama gălățeană Oancea cu două pașapoarte false. Acestea erau ascunse într-un loc mai intim. Nu, nu acolo, ci la gambe.
„A fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse pe gambele persoanei, două paşapoarte biometrice cu însemnele autorităților din Republica Moldova. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, fiind false.” (Poliția de Frontieră)
Domnul cu gambele penale le-a povestit polițiștilor că a fost contactat de un conațional care i-a înmânat documentele. El trebuia să le transporte în Turcia unde urma să le predea unei persoane.
Povestea nu l-a scăpat de atingerea penală a legii. Pe numele basarabeanului a fost făcut dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale.
sursa foto: Poliția de Frontieră