Bufnița de pe sigla Facultății de Istorie și Filozofie din Galați a prins aripi. La propriu. Reprezentanții instituției au găsit luni, în parcarea Universității Dunărea de Jos de pe strada Domnească, un pui de bufniță. L-au salvat de sub o mașină, l-au hrănit și l-au adăpostit în secretariatul facultății. Inedit este faptul că pasărea se află și pe sigla instituției.
După o zi plină cu ședințe foto și zoo-pelerinaj, puiul de bufniță a ajuns la secretară acasă. Dacă va face casă bună cu doamna, bufnița va primi titlul de mascotă a Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie și va participa la evenimentele instituției.
„Colegii mei au găsit puiul pe stradă, era sub o mașină. Șoferul încerca să plece și bufnița a fost văzută de o profesoară. Aceasta a oprit mașina, a luat puiul, l-a dus la secretariat, unde a stat toată ziua. Au venit studenții să-și facă poze cu bufnița, noi avem pe siglă o bufniță galbenă, simbol al înțelepciunii, de aceea este interesant ce s-a întâmplat. Secretara a luat pasărea acasă, dar noi avem cereri de la alți studenți ca să o vadă. Este mascota facultății și deja ne-am atașat de ea. Am decis să contribuim cu bani pentru mâncarea bufniței și, dacă se poate, o vom aduce la evenimentele facultății.” (Ion Cordoneanu, decanul Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie)
Bufnița a fost pusă pe sigla Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie pentru că este simbolul înțelepciunii. De asemenea, spun unii că puiul nu a apărut la Facultatea de Istorie din întâmplare. Dacă este așa, nu putem decât să-i felicităm pe cei de la facultate că nu au pus pe siglă o panteră, un elefant, un crocodil…
sursa foto: Facultatea de Istorie, Filosofie si Teologie