Ritualul ăsta gîndit de organizatorii Jocurilor Olimpice mi se pare o porcărie mondială. Tot soiul de oameni, de la celebrități, foști campioni, inventatori ai mersului pe jos și cetățeni simpli de pe stradă (dar care, sanchi, s-au remarcat ei prin ceva la viața lor) umblă cu o torță de la Ana la Caiafa, încercînd să demonstreze lumii întregi că spiritul olimpic, ăla imaginat de nen-tu Pierre du Coubertin, nu a murit. Poate că spiritul olimpic este viu, nu zic nu, problema este că el e ținut în viață de aparate. De aparatele mass-media, mai exact. Imaginați-vă, pînă și un nene din Tecuci, pe nume Alexandru Dan Dumitru, a ajuns să umble cu o lumînare mare aprinsă pe străzile Londrei, ca să îi anunțe pe proști că urmează să înceapă Jocurile Olimpice de Vară.
Ca și cum ăia care îl vedeau pe nenea Dumitru din Tecuci alergînd de nebun pe străzi nu știau că urmează să înceapă Jocurile Olimpice. Mamă-mamă, dar să vezi că sînt idioți mult mai deraiați pe lumea asta, căci unii au încercat să îi fure flacăra olimpică cetățeanului din Tecuci. Mă, dacă erau înghițitori de flăcări, îi înțelegeam. Poate că ei nu mai au succes în lumea circului și vor să vină cu numere noi. Nu cu flacăra violet a lui Băsescu, cu care l-a bătut pe Geoană, în 2009, ci cu flacăra de la Londra, bre. Personal, mi se pîlpîie de faptul că un neica-nimeni din Tecuci a ajuns să care, precum un distribuitor de pizza, flacăra olimpică pe străzi. Dacă ar fi cărat-o pe Flacăra Moreni, echipă care pe vremuri evolua în Divizia A de fotbal, poate îi acordam circumstanțe atenuante.
P.S.: Titlul acestui articol este parafrazat din versurile poetului Mihai Ursachi, citez: “Un om din Tecuci avea un motor/ Dar nu i-a folosit la nimic”.