Primăria Galați a amenajat o parcare de tiruri în centrul orașului. Nu chiar la propriu dar destul destul de aproape de realitățile Noului Galați. Este vorba despre parcările de pe strada Brăilei, din zona băncilor. Noi spunem că acestea pot fi folosite de șoferii de tiruri deoarece ei sunt principalii consumatori ai serviciilor prestate de damele cu carte de muncă la cea mai veche meserie din lume. Altfel spus, doamnele care fac trotuarul, pentru că în parcările respective trotuarul se plătește. Uite așa am făcut legătura între prostituate, trotuare, parcare și șoferii de tir iar din peisaj nu mai lipsește decît proxenetul.
Culmea, în această poveste „peștele” este chiar Primăria Galați, deși unii ar zice cu năduf că municipalitatea se comportă ca o „curvă”. În urmă cu cîteva luni, societatea edilitară Gospodărire Urbană, a montat acolo cîteva parcometre. A fost de fapt singura investiție a actualei administrații în parcările de la bănci. Locurile sunt amenajate complet aiurea încă de pe vremea tristului Durbacă: pentru a parca, șoferii trebuie să urce cu roata/roțile pe trotuar. Gălățenii se tot întreabă dacă autoritățile nu au luat-o razna: cum să ceri bani pentru un loc de parcare care nu există decît pe jumătate?
Știu că despre acest subiect s-a mai scris. Chiar și colegul meu Iulian Grosu vă povestea în urmă cu cîteva luni despre isprava municipalității. Noi am reluat povestea deoarece nimic nu s-a întîmplat între timp. Asta deși au fost făcute sesizări iar bunul simț al edililor ar fi trebuit să le spună să renunțe la aparatele de taxat. De unde bun simț în Galați, așa că gălățenii sunt obligați, în continuare, să-și lase mașinile într-o pseudo-parcare cu roata pe trotuar. Un lucru-i sigur în toată porcăria: este cel mai ieftin loc din lume unde se face trotuarul cu doar 1,5 lei ora.
Primăria se comportă ca un proxenet: cere taxă de trotuar
-->