Mă apucă greața cînd îl văd pe primarul Marius Stan cum mimează el deznădejdea în legătură cu faptul că echipa de fotbal Oțelul Galați s-ar putea desființa. Adică după ce el, Marius Stan, l-a recomandat (a se citi l-a adus de mînuță) pe penalul Dan Grigore Adamescu la Oțelul, acum același Marius Stan pozează în victimă, vrînd să șteargă din memoria suporterilor (alegătorilor) imaginea de călău al echipei de fotbal care a cîștigat titlul de campioană în 2011.
Constat că de la o vreme Marius Stan se tot insinuează în subiectul Oțelul. Și spune ba că îi pare rău de situația în care a ajuns echipa, ba că ar face orice pentru a salva Oțelul, însă nu poate pentru că este legat de mîini și de picioare. În mod evident, Stan joacă teatru cînd se dă de ceasul morții pentru soarta Oțelului, dar sînt convins că se vor găsi destui proști care să îl creadă. De pildă, știți ce soluție a găsit primarul Stan pentru resuscitarea Oțelului, după ce acesta va fi fost scăpat din ghearele lui Adamescu? Cică să vină alde Viglianti, Sergiu Costin și Gabi Paraschiv în conducerea clubului, adică trei dintre fotbaliștii care au făcut performanță la Galați. Păi, și patron, adică omul care să asigure salariile fotbaliștilor, cine să fie? – iată o întrebare la care primarul Stan a uitat să răspundă. Viglianti, Costin și Paraschiv ar fi doar salariați la Oțelul, nu finanțatori, ceea ce înseamnă că fără bani în conturile clubului cei trei nu vor putea duce echipa nici măcar pînă la Tulucești, la un amical cu amatorii din localitate, darămite să facă vreo brînză în Liga I.
Marius Stan îi ia de proști pe suporterii Oțelului
-->