Roberta Anastase, oricît de porniți ar fi unii pe ea, ar trebui judecată cu mai multă blîndețe. Și am să vă spun și de ce. Femeia asta a fost manechin prin tinerețile ei, iar acum, la maturitate, arată de zici că tocmai a supraviețuit accidentului din Muntenegru. Exagerez, desigur, căci ăia care nu au crăpat în Muntenegru parcă aveau mai puține riduri, sper ca ProTV să nu mă fi mințit și de data asta.
Roberta Anastase a avut odată, pe vremea cînd încă nu se inventase celulita, piciorul fin ca ducesa de York. Nici dracu nu ar fi pariat că într-o bună zi, adică astăzi, ea va ajunge să fie deținătoarea unor gambe cît geamandura de la Mamaia. Ca și voi, am văzut-o și eu la televizor pe Roberta Anastase mergînd pe tocuri pe holul Parlamentului. Dacă eram prezent acolo, pe bune că aș fi sunat la 112, să vină domnii de la ISU, să intervină cineva, căci nu pot asista impasibil la prăbușirea Casei Poporului. La naiba, o casă are și poporul ăsta năpăstuit, și pe aia o lăsăm să o distrugă o tanti ca Roberta Anastase?
Am aflat astăzi, cu nedisimulată bucurie în suflet, că fostul șef al Camerei Deputaților, Roberta Anastase, se mărită. Asta înseamnă, logic, că d-ra Anastase a găsit de cineva care să o ia de nevastă, căci de proastă oricum au luat-o mulți înaintea viitorului soț.
Inclusă în Programul Rabla, Roberta Anastase a găsit cu cine să se mărite
-->