Conform legii, sistemul de termoficare trebuie pornit dacă trei zile la rînd se înregistrează temperaturi mai mici de 10 grade.Nici nu ne putem închipui că Primăria nu cunoaște prevederile legale și își bate joc de gălățeni. Deoarece în momentul de față nu este căldură în nici un apartament din oraș racordat la sistemul centralizat, reiese că în ultima perioadă vremea a fost destul de frumoasă pentru acest anotimp. Ca să fim siguri, am consultat site-urile de specialitate și am aflat că Primăria a avut, ca de obicei, dreptate. Joi, 23 octombrie 2014, la Galați, s-au înregistrat 48,2 grade. A fost căldură mare, iar vineri s-a mai domolit. În ultima zi de lucru a săptămînii, gălățenii au avut de înfruntat ploaia și o maximă de 39,2 grade. Apoi sîmbătă au fost 37,4 grade pentru ca duminică să se încălzească ușor, pînă la 41 de grade. Aceleași site-uri ne arată că și noaptea a fost la fel de cald. S-au înregistrat 33,8 grade în noaptea de joi spre vineri, 28,4 de grade au fost vineri spre sîmbătă, pentru ca sîmbătă spre duminică să se ajungă la 30,2 grade.
Pe scurt, s-ar putea zice că a fost caniculă, orașul s-a topit de căldură. Doar că atunci cînd am consultat site-urile de vreme, am uitat să transformăm din Fahrenheit în Celsius. Iar cînd am făcut-o, ne-a înghețat sîngele în vine. 0 grade Celsius înseamnă 32 grade Fahrenheit, astfel încît, la Galați, în ultimele patru zile cel mai mult au fost 9 grade ziua. Noaptea însă, temperaturile au fost de fiecare dată în județ de 0 grade, chiar ușor negative vineri și sîmbătă.
Probabil că autoritățile care decid cînd se pornește sistemul urban de termoficare au făcut aceeași greșeală și nu au transformat din Fahrenheit în Celsius. Iar dacă au făcut-o intenționat, fie au băut ceva pe la 40 de grade, fie sunt niște inconștienți care-și bat joc de zeci de mii de gălățeni, cu sau fără datorii la întreținere. Oricum, pentru asta trebuie să fie bine scuturați ca să se simtă cam ca la 9 grade, pe scara Richter, bineînțeles.
În plin sezon al tulburelului, autoritățile locale au încurcat gradele
-->