Concesionarii locurilor de veci din cimitirele administrate de societatea Gospodărire Urbană Galati, respectiv “Eternitatea”, “Sfântul Lazar” și “Stefan cel Mare”, trebuie să știe că au urmatoarele obligatii :
1. Achitarea taxei anuale de întreținere a cimitirelor, stabilită prin Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor din municipiul Galati, aprobat prin HCL nr.173/ 30.10.2008, modificat și completat prin HCL nr. 72/ 26.02.2009. Taxa anuală de întreținere a cimitirelor se poate achita la casieriile cimitirelor și are o valoare de 24 de lei.
2. Persoana care a dobîndit loc de înhumare în “regim de urgență” sau “în rezervă” are obligația să se prezinte la administratția cimitirului cu documentele necesare, în termen de șase luni calendaristice de la data înștiințării în scris în vederea întocmirii actului de concesiune și apoi să ridice actul semnat și stampilat. Neprezentarea în termenul stabilit se consideră refuz iar cererea va fi clasată.
3. Toți concesionarii au obligația să se prezinte la administrația cimitirelor unde dețin locuri de înhumare, cu actul de identitate pentru prelungirea și preschimbarea actelor de concesiune în baza documentelor emise de către notariate (certificate de moștenitor, contracte de donație etc.) sau alte cazuri prevăzute de lege (hotărîri judecatorești, acte de stare civilă etc ). În cazul în care concesionarii nu se vor prezenta la administrațiile cimitirelor pentru prelungirea/ preschimbarea actelor de concesiune, nu se vor mai face înhumări în locurile respective.