Vin vremuri grele pentru căutătorii prin gunoaie. Ca să stopeze fenomenul vandalizării pubelelor, autoritățile locale din Galați și din alte mari orașe iau în calcul diferite soluții. Unele dintre acestea îi vor obliga pe cei mai ecologiști dintre concetățenii noștri să pună mîna pa carte. Poate chiar nu la propriu dar foarte aproape.
Pînă în prezent, la Galați nu s-a găsit o soluție la problema în discuție, nici cu frica, nici cu vorba bună. De la începutul anului, zeci de cetățeni (cei mai mulți minoritari, dar nu unguri sau germani) au apărut în statisticile întocmite de polițiști. Unii au făcut vizite la secție, alții au primit amendă sau avertisment, cîțiva au rămas fără bidoane, dar cei mai mulți i-au luat la mișto pe agenți și și-au văzut liniștiți de treabă. Văzînd că nu o scot la capăt iar pagubele sunt de ordinul sutelor de mii de euro, cei de la Ecosal au început să construiască țarcuri. Uite așa în jurul „atrăgătoarele” pubele multicolore, au apărut garduri. Astea nu au rezolvat decît parțial chestiunea. Băieții cu căruț au analizat problema, au făcut cîteva calcule, au studiat la fața locului din punct geometric și pînă la urmă au reușit să extragă, nu radicalul, ci bidonul de plastic din tomberon. Mai greu ca la bacalaureat, dar spre deosebire de loaza de la liceu, minoritarul cu bidon a trecut cu brio examenul.
O soluție pentru securizarea pubelelor ar putea fi blocarea accesului în interiorul ghenei de gunoi. Pentru asta e nevoie de o yală care, însă, poate fi spartă de orice individ, mai mult sau mai puțin inițiat. De aceea, companiile private au venit cu ideea montării unor cititoare de carduri la porțile țarcurilor metalice, astfel încît să le fie permis accesul la pubele numai locatarilor arondați. E tare de tot ideea, chiar dacă nu știm cît costă operațiunea și nici dacă autoritățile gălățene au luat-o în serios. O să fie gunoaiele mai păzite decît multe scări de bloc fără interfon la intrare. Iar ecologiștii de ocazie vor fi nevoiți să se adapteze și să „fure” din calitățile unui hacker adevărat. Cu ceva cunoștințe în domeniu și cu un laptop sub muntele de bidoane, nici un cititor de carduri de la rampa de gunoi nu le va sta în cale.
Gunoiul va fi ținut sub cheie de frica hoților de bidoane
-->