Fostul judecător de la Tribunalul Galați, Viorel Daghie (foto), a murit astăzi, într-o zi de Vineri-13, la vîrsta de 57 de ani. Dumnezeu să-l ierte. Viorel Daghie nu era om rău, doar că nu a avut gene bune: a făcut cancer la 50 de ani. La dracu, alții la 50 de ani abia se apucă vîrtos de fumat și, dacă nu mori înaintea lor, auzi că ei fac jogging pe Faleză fix în ziua în care au împlinit 80 de ani.
Puțină lume știe că (evident, la un control de rutină) judecătorului Viorel Daghie i-a fost descoperită o tumoră canceroasă pe creier, în 2005, pe vremea cînd încă era în activitate. Daghie a fost operat la București, iar medicii i-au transmis că totul este în regulă. Important era să respecte un regim strict, spartan aș zice, bazat, în principal, doar pe sucuri de legume și fructe, fără făinoase și alte nenorociri alimentare. Lucru pe care Viorel Daghie l-a respectat cu sfințenie, după cum spun apropiații lui. În 2006, după ce a stat luni de zile în concediu medical, judecătorul Viorel Daghie s-a pensionat pe caz de boală, căci chiar nu mai putea să își exercite profesia.
Precum în cancer, așa și pre pămînt
După intervenția chirurgicală suferită pe creier, Viorel Daghie a început să aibă dificultăți în vorbire, ba chiar și în a-și menține echilibrul. Și era normal să fie așa, atîta timp cît omului îi fusese extirpată o bucată din creier. Mulți s-au gîndit atunci, în 2005, că e cazul să strîngă bani pentru coroane de flori, căci judecătorul Viorel Daghie e pe moarte. Că multe zile nu mai are de trăit. Uite că Viorel Daghie a reușit să trăiască încă 7 ani, din momentul în care a fost diagnosticat cu cancer. Tocmai din acest motiv, mulți au fost surprinși să afle astăzi că fostul judecător Viorel Daghie a decedat, căci ei știau că își revenise, că a învins cancerul.
Sursa foto: Viața Liberă