Loredana Nica avansează cu mingea la picior, pe banda stângă. Este la 30 de metri de poartă, driblează un adversar și centrează, printre doi apărători. În careu, Dumitrița Prisăcari face o ”foarfecă” pe spate, lovește balonul din cădere iar acesta trece la câțiva metri de poartă. E 1-1 pe Stadionul Siderurgistul și echipa gălățeană de fotbal feminin Universitatea joacă semifinala Cupei României cu fetele de la Vasas Femina Odorheiu.
Gălățencele pun presiune încă de la începutul meciului. Aparent, au noroc: s-a tras la sorți să joace acasă. Le știu bine pe sportivele de la Vasas, le-au bătut în urmă cu două săptămâni cu 4-0. A mai și plouat și mingea alunecă mai repede, plus că ardelencele nu sunt obișnuite să joace pe o suprafață sintetică…
Sunt 40 – 50 de spectatori în tribună, în bună parte prieteni sau colegele de la echipa a doua. Dacă ar fi fost băieții la acest nivel, nu ar fi încăput nici pe Oțelul. Nu e o speculație: în 2004, echipa masculină a ajuns până în finala pierdută, din păcate, în fața celor de la Dinamo București.
Pe același flanc stâng, gălățeanca Andreea Surcică face și ea un dribling și centrează. Monica Bențoiu e singură cu portarul de la Vasas. Șutează. Peste poartă. ”Nu-i nimic, nu-i nimic!”, strigă anemic tribunele în vreme ce două vuvuzele, singurele de la meci, produc și ele cât zgomot pot.
În urmă cu exact opt ani, tot pe 15 mai, la câteva sute de metri de acest loc, pe un alt stadion, 12.000 de oameni cântau, urlau, se îmbrățișau: Oțelul Galați era campioana României. O săptămână mai târziu, 15.000 de fani participau la sărbătoarea de pe Faleza Dunării. A fost evenimentul care a mobilizat cea mai mare masă de gălățeni, de la Revoluție încoace. Nu doar o adevărată bucurie, ci și un mare motiv de mândrie: Galațiul dădea prima campioană la fotbal din Moldova.
Venirea lui Marius Stan la cârma primăriei a fost văzută ca un semn bun pentru club. N-a fost. Nu doar că echipa Oțelului a primit zero bani, față de jumătate de milion de euro pe an, cât obținea de la bugetul local în mandatul lui Dumitru Nicolae dar, cu sprijinul fostului manager, a ajuns obiectul unei tranzacții controversate și a intrat, după doar cinci ani, în faliment, deși avea nu se știe câte milioane de euro în conturi în momentul vânzării către Adamescu! Era deja retrogradată în Liga a IV-a.
Oțelul nu a fost însă prima echipă de fotbal lichidată din interese financiare.
Pe 1 august 2014, dispărea prima echipă gălățeană care a jucat în Divizia A: Dunărea. Auraș Brașoveanu, președintele clubului, îl acuza pe Marius Stan că transferul lui Alexandru Bourceanu către Poli Timișoara s-a făcut fără declararea integrală a sumei. Și Gică Popescu ar fi preluat gratis un junior de la clubul gălățean…
De cinci ani de zile, de când a dispărut clubul Dunărea, nimeni nu a fost tras la răspundere. De trei ani, de când nu mai există Oțelul, nimeni nu este tulburat, deși inclusiv unul dintre acționari (Ioan Ungureanu) semnala nereguli. Două cluburi de primă divizie au fost lichidate cu sânge rece, pentru mușamalizarea câtorva sute de mii sau milioane de euro, și nimeni nu-și pune o întrebare simplă: cine sunt asasinii? Și de ce nu sunt anchetați, mai ales că în ambele cazuri e vorba de foarte mulți bani publici implicați?
Ziua de 15 mai ar fi trebuit să fie una de mare sărbătoare. Continuatorul moral, Asociația Suporterilor Oțelul Galați, abia are în prezent bani să achite la meciuri serviciile de ambulanță. Dinspre Primărie nu se vede mai nimic. Așa cum suntem datori să aflăm cine a ucis peste o mie de oameni la Revoluție, ar fi bine să ne întrebăm măcar noi, gălățenii, cine ne-a ucis simbolurile locale. Dacă ne pasă. Altfel, rămânem doar niște oi proaste de pe care s-a mai tuns o blană de câteva milioane de euro.
Pe stadionul Siderurgistul, competiția fetelor s-a încheiat. Gălățencele au pierdut cu 1-4. Au avut meci duminică, ardelencele – nu, din păcate au cedat fizic. Nu e vorba că nu ar fi fost motivate. Dacă se calificau, primeau 350 de euro. Dacă mai și câștigau Cupa României, luau 1.000 de euro. Sunt bani mulți pentru o fată care primește 400 de euro/lună. Teoretic, pentru că practic nu au primit nimic, de la începutul anului. Dinspre Primărie, niciun sprijin din toamna anului trecut.
Fetele speră. Azi, în tribună, a fost city managerul Marius Humelnicu, unul dintre cei mai importanți oameni din administrația locală. A venit cu umbrela la meci, să reziste și în caz că plouă, a aplaudat, știe prea bine cum e sportul ăsta, doar a fost fotbalist la Oțelul și Dunărea. Dar, deși știe prea bine, sau tocmai de aceea, n-a făcut mare lucru pentru sprijinirea fetelor sau a băieților de la clubul suporterilor Oțelul, pentru că nu au intrat încă în malaxorul de partid numit Clubul Sportiv Municipal. Iar dacă nu intri pe mâna băieților deștepți, îți meriți soarta, nu?!…
Oțelul și Dunărea au dispărut. Cine le-a ucis și pentru câți bani? Adamescu e răspunsul incomplet și, s-ar putea, chiar neadevărat. Fetele de la Universitatea și băieții de la Asociația Suporterilor Oțelul Galați abia mai respiră. În urmă cu două zile, în timp ce felicita campioana la volei, Arcada Galați, primarul Ionuț Pucheanu a transmis public o invitație: ”Chem și cluburile de fotbal alături!”.
Alături poate însemna acceptarea compromisului politic pentru niște oameni care fac performanță cu mari sacrificii. Tot un fel de moarte.