![]() |
Un fel de Viaţa liberă, da’ din 1957 |
Titlul acestui articol nu are, deocamdată, corespondent în realitate. “Viaţa liberă” nu a sucombat, încă. Deşi cotidianul “Viaţa liberă” (fost “Viaţa nouă”, organ al PCR Galaţi, înainte de 1989) se laudă cu tiraje de 12.000 de exemplare tipărite zilnic, dintre care 10.000 vîndute, eu cred că nu reuşesc să comercializeze mai mult de 5.000 de bucăţi într-o zi. Am început să strîng documente şi date în legătură cu japca numită “Viaţa liberă”. Sper să nu dureze prea mult pînă o să pot scrie cum a ajuns acest hoit media să controleze Galaţiul.
Pînă atunci, vă semnalez, însă, o chestiune veche, dar care scoate în evidenţă lucruri noi, cum ar fi, de exemplu, sentimentul de vinovăţie al conducătorilor mult huliţi de la VL. Am precizat că treaba în sine este veche, pentru că cei de la “Viaţa liberă” nu au decis de ieri, de azi să refuze să interacţioneze cu cititorii ediţiei on line. “Pentru opinii, contactaţi autorul la adresa de e-mail”, după care este trecut numele “autorului” – se poate citi în subsolul fiecărui articol.
Concluzia la care am ajuns eu este că tovarăşii de la “Viaţa liberă” se tem de comentariile cititorilor lor (mulţi la număr, după cum singuri se laudă). Pe bune, ei, tovarăşii de la VL , nu sînt de condamnat, căci, pe vremuri, comuniştii nu acceptau să le spui că au greşit şi “luau atitudine” atunci cînd erau criticaţi.
Mie puţin îmi pasă că “Viaţa liberă” interzice din faşă dreptul la comment cititorilor săi on line. Da, şi eu citesc “Viaţa liberă” pe net, dar dacă vreau să comentez un articol care îmi atrage atenţia, pe bune, nu contactez autorul “la adresa de e-mail”, ci scriu aici, pe antidotul.ro, gata pregătit pentru a fi contrazis şi pălmuit cu adjective superbe. Asta în timp ce “liderii presei din Galaţi” se dau la fund, de-s pline ascunzătorile de jurnalişti care au multe de spus, dar nimic de scris.