S-au excitat excesiv, zic eu, scribălăii din presa gălăţeană, pe marginea capturării dobitocului care a ucis-o pe vînzătoarea de la amanet. Da fapt, ce s-a întîmplat? Un ţăran traumatizat, care, la viaţa lui, şi-a luat multă bătaie de la ta-su, a vrut să fure nişte bani & aur, dar nu a reuşit nimic, în afară că a băgat cuţitul de vreo 14 ori în vînzătoare. E tragedie, nimic de zis, mai ales că victima era însărcinată în două luni. Dar atenţia pe care gazetele şi posturile de televiziune s-au grăbit să o acorde autorului faptei nu mi s-a părut deloc ok. Mă, dacă era vorba despre un criminal în serie, despre o minte sclipitoare care a jucat puzzle cu anchetatorii, despre un Charles Manson sau Ted Bundy al României – mai înţelegeam. Dar aşa, cu fraierul ăsta de Alexandru Ionel Rabacu, un labagiu ordinar, judecînd după revistele cu femei goale pe care le avea în cortul de peste Dunăre, unde se ascundea ca boul, nu înţeleg de ce trebuia făcută atîta gălăgie mediatică. S-au apucat jurnaliştii să citeze din jurnalul dobitocului şi să-l prezinte ca pe un personaj din genialul “Natural born killers” al lui Oliver Stone, cînd acesta nu este decît un infractor de duzină, un criminal bătut în freză, care îşi va aniversa majoratul alături de mulţi băieţi tatuaţi, dornici de-o prospătură.
