Potrivit cifrelor comunicate de Autoritatea Electorală Permanentă, în județul Galați sunt exact 522.720 de cetățeni cu drept de vot. Pe site-ul Institutului Național de Statistică, județul Galați are o populație de 536.167 persoane. Printr-o simplă scădere aflăm că nu au drept de vot 13.447 de gălățeni. Deducem că, în județ, nu trăiesc decît vreo 15 mii de minori sau de persoane, care din diverse motive juridice și-au pierdut dreptul de vot. Foarte ciudat, în condițiile în care doar în evidențele Inspectoratului Școlar Județean figurează aproape o sută de mii de elevi și preșcolari. Asta înseamnă că, fie se pregătește o mare fraudă electorală, fie se dorește ca la Galați să participe la vot și sugarii & adolescenții.
Așadar, în locul celebrelor autocare ale lui Dragnea, pline ochi cu persoane decedate dar cu drept de vot, prin sudul Moldovei ar putea fi brevetat buletinul de vot în formă de pamperși și ștampila de supt pentru sugarii iubitori de politică. De cînd lumea și pămîntul, alegerile nu pot fi falsificate decît de partidele care dețin puterea. În cazul nostru, este vorba despre PSD-UNPR-PC. De aceea, ne putem închipui cum ar putea cele trei formațiuni politice să-i convingă pe minori să voteze. Pesedistul Gheorghe Saghian, care, nu prea apare în public, ar fi perfect pentru segmentul de adolescenți timizi, cu coșuri, din cauza pubertății. Bogdan Ciucă, politicianul conservator care vorbește fără să spună nimic ar putea foarte simplu să comunice cu categoria bebeluși și preșcolari. Iar de cei ajunși pe la liceu s-ar putea ocupa uneperistul Marius Stan, mare specialist în chermeze pe bani publici și, prin intermediul soției, fostă proprietară de cîrciumă, un cunoscător al petrecerilor cu karaoke și open bar.