România este praf și pulbere. Din cauza locuitorilor, bineînțeles, cu sau fără funcție. În ultimele ore, prăpădul a fost accentuat de praful produs de alții. Mai precis de praful saharian.
Praf saharian în Galați. O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează România, a avertizat Administrația Națională de Meteorologie. Deși țara nu este în Schengen, nisipului nu i-a păsat și și-a văzut de drum. A intrat ieri în țară și azi se foiește prin Dobrogea și sudul Moldovei.
Până joi, la ora 22.00, circulația aerului va favoriza pătrunderea unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României, concentrații mai mari urmând a se înregistra în regiunile sud-vestice, sudice și estice, transmit meteorologii.
Praf saharian în Galați: noroc că nu plouă
Spun specialiștii că ploaia nu face decât să înrăutățească situația. Adică să scoată în evidență mizeria din aer și eventual să o transforme într-un fel de mâl. Chestia ar putea fi vizibilă pe mașini și pe obiectele stradale, iar pe termen lung și în plămâni, spun medicii.
Plaja zburătoare nu va pluti prea mult timp peste praful tradițional din Covurlui. Meteorologii au calculat că mizeria va ieși din țară la noapte. Se va îndrepta către Marea Neagră și Ucraina, unde-i alt praf, provocat de ruși. Drum bun!