N-a existat în istoria Galațiului protest mai jalnic decît cel de ieri, din fața Teatrului Dramatic.
Vreo șase pedeliști “revopsiți”(care au ținut morțiș să precizeze că nu aparțin niciunei grupări politice) și-au spus ofurile în fața presei. Deşi protestul a fost organizat din umbră de băsişti, la înaintare a fost băgată filiala gălăţeană a Partidului Noua Republică. Un partid de care n-a auzit nici dracu, condus de Cristina Dobreanu, o altă necunoscută în ecuaţie.
Unul din cei şese manifestanţi, adică profesorul Delia Neagu predă limba engleză la Liceul Teoretic “Gheorghe Asachi” și mi-a declarat că e “un profesor cu un viitor minunat în trecut” și că încearcă să facă ceva pentru tineri.
Femeia și-a exprimat nemulțumirea față de lucrarea plagiată a premierului Victor Ponta și ne-a explicat faptul că a corectat patru zile la probele digitale fără să fie plătită. Oamenii militau contra procedurilor de suspendare începute de cei din USL împotriva președintelui Traian Băsescu, precizînd faptul că aceștia nu respectă regulile și nici instituțiile statului. Jalnicul protest va continua și azi, cel mai probabil cu doi protestatari.
Proteste portocalii orchestrate de republicani
-->