Noroc de stîlp |
Cît tupeu au unii. Şi cînd spun tupeu nu mă refer la patronul care a deschis pe Faleză, în franciză am înţeles, Piţăria Bella Italia. Faptul că oamenii ăştia ar face aproape orice pentru afacerea lor pare de înţeles. De tupeul, nesimţirea şi hulpăvia unor funcţionari din Primărie vreau să vă vorbesc. Priviţi cu atenţie imaginea alăturată. Cineva a cumpărat două apartamente la parterul unui bloc şi şi-a făcut cîrciumă. A obţinut aprobările de rigoare şi s-a pus pe treabă. Apoi au venit băieţii ăştia cu pizzeria lor. Foarte frumos pînă aici, da’ ce aţi avut, fraţilor, cu trotuarul.? Eu înţeleg că aţi vrut mai mult spaţiu, da’ mai aveaţi puţin şi dărîmaţi stîlpul. Păi, de-abia mai e juma de metru de trotuar, cînd legea spune cu totul altceva.
Dar să revenim la subiect. Nu am cum să nu mă întreb cum dracu au pus ăştia mîna pe aprobare. Ca să nu mai zic de cît tupeu (a nu se citi şpagă) au avut nevoie cei de la primărie ca să aprobe aşa ceva. Sperau să nu se vadă. Hmm! Cam greu de crezut. Înseamnă că efectiv nu le-a mai păsat. Vă imaginaţi cam cît de greu e să obţii o astfel de autorizaţie? Cam de cîte ori trebuie să deschizi uşa cu capul (asta pentru că mîinile le ai ocupate) ? Şi asta în condiţii normale, adică fără să fie nevoie să se tremure din pleoape mai mult decît e necesar. Noroc că trăim în Galaţi, locul unde un primar cinstit şi gospodar ne “amanetează” şi trotuarul. Ne vedem la alegeri, dom’ Primar.