Radu Duda, un actor grăbit să nu ne lase în pace |
La noi, pensionarii au transmis boala mai departe. Dacă pînă acum se spunea că doar bătrînii sînt nostalgici, iată că, mai nou, şi ăştia de 45-50 de ani au probleme cu resuscitarea trecutului.
O mare minte luminată cu lanterna (Dinu Patriciu sau CP Tăriceanu, nu mai ştiu cine anume) a propus ca România să devină republică parlamentară sau monarhie constituţională. Republică parlamentară este Italia, acolo unde preşedintele are un rol decorativ, iar monarhie constituţională există în Anglia, unde regina Elisabeta este un fel de preşedinte al Italiei.
Gaşca Patriciu & Tăriceanu a avansat şi un nume, pentru varianta “monarhie constituţională”. Astfel, regele României ar urma să fie Principele Radu Duda, un actor de mîna a paişpea (născut în 1960, în Iaşi), care îşi tot taie aiurea venele, în speranţa că la un moment dat va umple podeaua cu sînge albastru. E adevărat, Radu Duda s-a căsătorit în 1996 cu Alteţa Sa Regală Principesa Margareta de România, după care, la data de 1 ianuarie 1999, a fost numit “prinţ de Hohenzollern-Veringen” de către prinţul Friedrich Wilhelm, şeful casei princiare de Hohenzollern-Sigmaringen, dar el nu are blazon, deoarece nu i-a fost specificat vreunul prin decretul princiar care i-a acordat noul nume. De asemenea, decretul nu i-a acordat lui Radu Duda nici apelativul de “Alteţă”.
Trec peste faptul că acest Radu Duda este o dudă, că e un principe făcut la apelul bocancilor. Monarhia a fost bună pentru România, dar în anii ’30. Acum, oricare ar fi regele propus, monarhia mi se pare o idee la fel de bună pentru România, ca încercarea de a potrivi o nucă în perete. Cine să fie supuşii viitorului rege al României? Ţăranii care se bucură la un ajutor de lemne primit de la primărie, agricultorii care l-ar vota şi astăzi pe Ion Iliescu, băieţii care calcă turişti cu al lor Q7 pe nisipul de la Marea Neagră sau tinerii care nu ştiu cine-i premierul României, dar îţi pot povesti ore întregi despre Nicolae Guţă?
Românii anului 2008 continuă să regrete, să fie ancoraţi în istorie. Unii îl doresc la putere pe Vlad Ţepeş, alţii vor să revină Nicolae Ceauşescu, iar, mai nou, iată, apar voci care vor să reînvie monarhia. La timpul prezent, ca să nu zic viitor, nu se gîndeşte nici naiba, darămite dracu’!