Dacă străzile din Galați ar cînta, pun pariu că ăsta ar fi referenul.
Vega, Tancrad și Atlas au pus mîna pe lucrări de 15 milioane de euro, bani necesari pentru refacerea și modernizarea celor 42 de străzi bombardate de programul ISPA. Bine, străzile făcute varză sînt mai multe (n.a. ca să nu zic aproape toate), dar doar pentru astea au fost bani.
Lucrările, care de altfel sînt necesare, se suprapun în mod fericit peste perioada de campanie electorală, iar bursa zvonurilor spune că cele trei firme vor sprijini cam toți atîția candidați (de la partide diferite). Așa că nu cred că greșim prea tare dacă bănuim că parandărătul s-a împărțit frățește, între partide.
Viceprimarul Nicușor Ciumacenco a anunțat azi că în acestă săptămînă încep lucrările la strada Basarabiei (pe porţiunea cuprinsă între strada Traian şi strada Domnească). Licitaţia a fost câştigată de firma Vega ‘93, valoarea fiind de 1,3 milioane de lei. Despre cît de bine lucrează Vega nu trebuie să vă povestesc eu, e suficient să faceți o plimbare pe Faleză, la Elice, și să admirați groapa ”Dumitru Nicolae”. Dar licitația e licitație, iar hoțul neprins, constructor cinstit. Gropile cam răsar din asfalt la scurt timp după terminarea lucrărilor, dar așa-i în construcții.
”Reparaţiile de pe strada Basarabiei fac parte dintr-un proiect amplu, de modernizarea a 42 de străzi afectate de lucrările la reţeaua de apă-canal, făcute pe proiectul ISPA. Modernizarea se va desfăşura în mai multe etape, licitaţiile fiind câştigate de trei firme, toate din Galaţi : Tancrad, Vega ‘93 şi Atlas”, a declarat Ciumacenco.
Nicolae găurește iar Nicușor peticește
-->