Dacă l-ați bănuit vreodată de inteligență pe Mircea Toader înseamnă că nu i-ați urmărit cu atenție cariera politică.
Toader a ieșit la un moment dat din obscuritate, pentru scurt timp, atunci cînd a ridicat ca prostu degetul în parlament, în calitate de lider de grup, dînd astfel naștere unui vot contra naturii, ca să mă exprim deloc scatologic.
Ei bine, acum cîteva ore liderii de grup ai PDL, adică Mircea Toader (Camera deputaților) și Cristian Rădulescu (Senat), au fost demiși. Adică li s-a spus tandru că mai bine pleacă ei, decît să se trezeazcă că prostata le sprijină nodul de la cravată. Iar motivul ține tot de felul în care au pus degetul.
Cei doi au semnat alături de PSD şi PNL proiectul de lege care tăia din atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate şi nu au informat conducerea PDL cu privire la modificările făcute la Codul Penal. Adică au făcut ce știau ei mai bine, în sensul că au dormit în front și atunci cînd s-au trezit au realizat că au votat cu cine nu trebuie.
Personal mă bucur pentru Mircea Toader și cred că deabia acum începe adevărata carieră politică pentru el, în sensul că are șanse reale pentru a candida pe un post de femeie de serviciu în PDL. Că restul par cam ocupate. Numai că dacă va da cu mopul la fel cum mișcă din deget, Mircea Toader riscă să împută tot PDL-ul, de data asta la propriu.
Mircea Toader a votat iar ca prostu în parlament. De data asta a fost demis
-->