Deşi am sentimentul că Eugen Durbacă a murit, sînt sigur că el o duce de la excelent în sus, ceea ce pentru un decedat dpdv. politic nu-i rău deloc. Durbacă a dispărut aproape total din viaţa publică, fiind ocupat probabil cu cheltuitul miliardelor de lei pe care i-a agonisit, desigur, din muncă cinstită. Pe la partid vine din an în Paşti, de angajat slugi la Protecţia Copilului nu mai angajează, ba cre’ că nici pe la madam Olaru nu mai trece atît de des ca pe vremea cînd era preşedinte al Consiliul Judeţului Galaţi.
După alegerile din vara lui 2008, Eugen Durbacă a început să respire din ce în ce mai greu. Vechii aliaţi nu-l mai ascultă, foştii subalterni s-au ridicat cu pretenţii, pînă şi Bogdan Ciucă i-a întors spatele. Altfel spus, în afară de munţii ăia de lovele, Durbacă nu mai are pe nimeni. E singur, iar mai naşpa este că şi el se simte singur. Faptul că nu mai are rol în piesă (nici măcar de figurant) îl roade rău de tot în interior. Ar vrea fie din nou pe post de “miez”, dar n-are unde. Ar fugi el la PDL, dar acolo nu-l aşteaptă nimeni. La PSD toate locurile sînt ocupate, iar la PNL nu vrea el, căci, totuşi, încă mai are o brumă de orgoliu. În aceste condiţii, lui Durbacă nu-i rămîne altceva de făcut decît să răsfoiască ziarele din perioada 1996-2000, cînd apărea aproape zilnic pe prima pagină cu poză. Şi să se gîndească la faptul că a fost găsit de instanţă drept singurul responsabil de demiterea din funcţia de secretar general al CJ a lui Dragu Togan, fiind obligat la achitarea a 400 de milioane de lei vechi cu titlu de daune morale, dar şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate.
De cele trebuincioase îngropăciunii sînt sigur că se vor ocupa îndeaproape colegii lui conservatori, în frunte cu Ciucă, care abia aşteaptă să guste din colivă!
