Stan, bîntuit parcă de Lişinschi din cearşaf |
Să lămurim unele lucruri din start. Nu sînt nici fan Lişinschi şi nici fan Marius Stan. Cît despre Nicolae, cred că aş fi în stare să-l votez pînă şi pe Vadim în locul lui. Personal, sper că Galaţiul va scăpa de acest Moş Nicolae. Dacă este totuşi să mă întrebaţi de alternative, vă spun sincer că ambele (Lişinschi ori Stan) mi se par la fel de slabe, dar oricum mai bune decît cea actuală. Să revenim la oile noastre. Duminică seara liberalii au organizat o chiloţeală penibilă numită pretenţios spectacol electoral. Faza tare e că la Păpădie, locul ales de liberali pentru lălăială, aveai senzaţia că Lişinschi supraveghează cu superioritate zona. Despre ce e vorba? Pe Hotel Turist pedeliştii au atîrnat un cerceaf imens, un pătrat cu latura de 25 de metri, cu mutra lui Lişinschi. În aceste condiţii, cam la orice fandare de drepta, liberalii aveau senzaţia că Lişinschi se holbează la ei. Habar nu am dacă asta l-a determinat pe Marius Stan să umble prin mulţime flancat de patru bodyguarzi.
Azi împarte pixuri. Mîine, e posibil, să ajungem la pixul lui |
În tot acest timp, pe scenă, penibilul de serviciu a fost Adrian Enache, individ care a reuşit să spună numai inepţii. Nu numai că bîiguia ceva de Champions League, în condiţiile în care Oţelul nu a prins nici macar Intertoto, dar l-a prezentat pe liberalul-fosilă Victor Paul Dobre ca fiind deja preşedinte al Consiliului Judeţean, în condiţiile în care nici măcar Paul Dobre nu crede ca ar avea vreo şansă. În fine, nu au lipsit steagurile şi baloanele galbene, calendarele cu mutra de buldog a dr. Paul Ichim şi nici pixurile pentru care ţiganii se îmbulzeau de ziceai că sînt de aur. Aaa, era să uit. Aşa cum e la modă acum, în sprijinul (sanchi) lui Marius Stan au venit premierul Tăriceanu şi vicepreşedintele PNL Crin Antonescu. Cei mai cîştigaţi dintre spectatori au fost aceia care au venit la sfîrşitul manifestărilor. Asta pentru că, după ce politicienii şi-au făcut numărul, au prestat şi băieţii de la Phoenix, întîmplîndu-se astfel cam singurul lucru de calitate din toată manifestarea de la Păpădie.