Rafturile de la hypermarketul Kaufland Galați din Micro 40 arătau astăzi (luni, 6 februarie 2012), în jurul orei 17.00, de parcă pe-acolo ar fi trecut hunii și tătarii. O priveliște dezolantă te lovea încă de la intrare: rafturile pe care, de obicei, se aflau fructele și legumele, erau goale cuc, ziceai că tocmai au fost aduse de la spălat sau ceva. Nici măcar un măr stricat sau o portocală stîlcită nu se găsea în lăzile special amenajate. Erau doar prețurile, după cu puteți vedea în poza de jos.
Oamenii se plimbau bezmetici printre standurile de la Kaufland, și pe bună dreptate, pentru că, paradoxal, atunci cînd magazinul nu dispune de marfă, cumpărăturile durează infinit mai mult timp. Și asta pentru că te holbezi aiurea la rafturi, încercînd să găsești un înlocuitor pentru produsul pe care doreai să îl cumperi.
La raionul de cărnuri (pui, vită, curcan) părea că s-a produs o spargere. Ziceai că zeci de hămesiți au intrat prin efracție în Kaufland și au încărcat în saci tot ce au găsit pe rafturi. La repezeală, fără să se uite că e carne tocată de porc sau de vită, că este vorba de pipote ori doar de mici la tavă. Rafturile cu produse din carne (refrigerate) rămăseseră în curul gol, săracele!
Oficial, explicația pentru lipsa produselor (repetată într-una la boxele instalate în Kaufland) este aceea că TIR-urile cu marfă sînt blocate la dracu-n praznic, în nămeți. Ba prin vămi, ba pe diverse drumuri naționale. Ok, e foarte probabil să fie așa, dar nu trebuie neglijat nici faptul că, în uichend, gălățenii au făcut cumpărături în disperare, ticsindu-și congelatoarele cu piept de pui crescuți în baterii, de parcă iarna grea ar ține pînă prin iulie încolo.