Un incident grav s-a produs marți dimineață pe Bulevardul Dunărea din orașul Galați. Un copil nesupravegheat de adulți a căzut de la etajul 4 al unui bloc. Victima, o fată de doar 4 ani, a ajuns în stare gravă la spital.
Un incident grav s-a produs la ora 07.48 și a fost anunțat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj medical care a resuscitat copilul și l-a transportat la spital. Fata este în stare gravă.
Polițiștii gălățeni au început o anchetă. Încă de la început ei au stabilit că fata ea singură acasă în momentul în care s-a produs incidentul.
„Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați, ajunși la fața locului, au stabilit că o minoră, de 4 ani, care locuia în blocul respectiv împreună cu familia, ar fi rămas singură în apartament, fără supraveghere, pentru o perioadă scurtă de timp și, în împrejurări ce urmează a fi stabilite, a căzut de la una dintre ferestrele locuinței.” (IPJ Galați)
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
VIDEO/Mafia rurală: un individ cu fața acoperită a incendiat o mașină și o casă din Ghidigeni