Hoțul care a agitat lumea comercială din Galați a fost prins. Culmea, nu este ANAF, așa cum, probabil, ați crezut. Este un individ care a decis să lucreze la negru, în domeniul infracționalității mărunte.
Hoțul care a dat iama prin mai multe magazine din Galați a fost prins. În noaptea de sâmbătă spre duminică, domnul hoț a făcut prima mărgică. A furat 1.500 de lei de sub tejgheaua unui bar.
„La data de 9 decembrie 2023, în jurul orei 23:30, Secția 2 Poliție Galați a fost sesizată telefonic de către reprezentanții unei firme specializată pe servicii de pază și protecție cu privire la faptul că, în cursul aceleași seri, o persoană necunoscută, profitând de neatenția angajaților de la o unitate de alimentație publică, situată în municipiul Galați, la intersecția străzilor Brăilei cu Siderurgiștilor, ar fi sustras suma de 1500 de lei, dintr-un sertar de sub tejgheaua barului.” (IPJ Galați)
Așa a apărut primul dosar de furt. Și tot așa a fost identificat domnul borfaș. Polițiștii s-au uitat la camerele de supraveghere și au aflat că suspectul este un bărbat, cu vârsta de 39 de ani, din municipiul Galați.
Epopeea furturilor
Polițiștii au mai aflat că personajul a mai ușchit 500 de lei dintr-un magazin.
„S-a stabilit faptul că aceeași persoana ar fi sustras suma de 500 de lei, la data de 10 decembrie 2023, în jurul orei 14:15, din incinta unei societăți comerciale situată pe bulevardul Galați, din municipiul Galați, dintr-o casă de marcat, iar polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt.” (IPJ Galați)
Polițiștii au pus mână pe vedeta camerelor de supraveghere și au dus-o la secție. Urmează audierile și, posibil, un sejur, în pas cu vremurile, la răcoare.