Numărul ţăranilor aflaţi în trafic este de paişpe ori mai mare decît vom putea noi estima vreodată. Galaţiul este suprasaturat de inşi care îşi bagă zilnic schimbătorul de viteze în ele de reguli de convieţuire pe străzile şi-aşa supraaglomerate, iar poliţiştii comunitari coordonaţi de gîscanul Gâscă Cristian continuă să faulteze la portofel doar plevuşca, fraierii care nu au încotro şi trebuie să plătească amenzile pentru că au parcat aiurea.
Săptămîna trecută v-am prezentat (cu poză) cazul a doi tîrtani obosiţi, care şi-au înfipt maşinile aproape de axul central al străzii Al. I. Cuza (cea din spatele Prefecturii Galaţi), la doi paşi de sediul Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Revin acum cu o nouă fotografie, făcută ieri, cam în acelaşi loc. Şoferul maşinii marca Rover 75, cu nr GL 30 CJG, aparţinînd Consiliului Judeţului Galaţi (CJG), a urmat exemplul şefilor săi şi şi-a băgat şi el picioarele în ceva. Şi cum în bugetele instituţiilor publice nu avea cum, a zis să se pişe pe ea de stradă Cuza, parcîndu-şi de-a curmezişul lighioana pe patru roţi.
Păi, cine naiba să-l sancţioneze pe el pentru că s-a urcat cu maşina pe trotuar, başca a obturat intrarea într-un garaj (vezi avertismentul de pe poarta omului), atîta timp cît şefii lui, Chebac şi Durbacă, sînt primii care dau cu legea de asfalt, pe orice stradă din Galaţi!
GL 30 CJG lucrează la Consiliul Judeţului şi îşi permite să fie ţăran în trafic

-->