Și în mod firesc, cei care au participat azi la ceremonia din sala “Aula Magna”au putut observa cu ochii lor inflația de ingineri pe metru pătrat.
Evenimentul a avut parte cam de tot ce se poate avea la ceas aniversar. S-a cîntat Gaudeamus, a fost evocată personalitatea Inginerului în perioada interbelică (a prestat Ionuț Negrișanu de la Teatrul Muzical) și inaugurată o galerie a foștilor decani. De asemenea, cu aceasta ocazie a fost lansată și Monografia Facultății de Mecanica – 60 de ani de învățămînt superior mecanic în Galați.
Totodată, în a doua parte a manifestării, au fost acordate medaliile și premiile Salonului UGAL INVENT. La eveniment a venit și ministrul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Jianu, care a semnat un document prin care s-a înființat clusterul Dunărea de Jos.
Primarul Marius Stan a cam fost prins în corner la acest eveniment
Ei și dacă tot am dat Cezarului ce este al Cezarului și Facultății de Mecanică tot ce merită inginerii ei, hai să vă povestesc și ceva mai din culise. După ce că Primăria Galați s-a dat ocupată cînd a fost nevoie să ajute la organizarea acestui eveniment, edilul Marius Stan s-a lăsat convins cu greu, ca vedetele, deabia în ultimul moment confirmînd invitația de a participa la eveniment.
Conștient probabil și de faptul că va fi cel mai fotbalist dintre absolvenții de mecanică din ultima jumătate de secol și că va părea stingher sau chiar în ofsaid printre atîtea eminențe cenușii.
Ei bine, cu toate astea, edilul a prins primul rînd de scaune, ce-i drept cam în corner, mai în extrema stîngă, ceea ce după părerea mea arată că gazdele au fost nu doar inteligente, ci și extrem de politicoase.